
„În primul rând, e necesar ca omul să citească din cărțile bisericești cât mai des, căci acolo află cuvântul Domnului, vede viețile sfinților și începe să se gândească la păcatele proprii și, în duh de pocăință, se poate întoarce la Dumnezeu”.
„În al doilea rând, ni se cere să avem pocăință, să ne recunoaștem păcatele, să ne întoarcem la Dumnezeu având căință și Dumnezeu cel milostiv, Care ne iubește, ne face vii, ne zidește și ne așază împreună cu El în Împărăția Cerurilor, ne iartă”.
„În al treilea rând, ni se cere ca în timpul zilei să rostim rugăciuni scurte și dese, căci omul este ocupat, dar nu atât de ocupat încât să nu poată să zică «Doamne, iartă-mă!», «Doamne, milostivește-Te spre mine!», «Maica Domnului, nu mă lăsa!»”.
Răspunsurile liturgice au fost date de un cor format din studenți teologi.
Persoanele care au sprijinit lucrările la cele două aşezăminte au primit din partea Mitropolitului Teofan diplome de vrednicie.