Ai grijă de echilibrul tău sufletesc!

Partea mânioasă a sufletului o înfrânăm prin iubire, partea doritoare o îmblânzim prin înfrânare, iar părţii raţionale îi dăm aripi prin rugăciune.

Astfel, lumina minţii nu va orbi niciodată. Conform învăţăturii ortodoxe, sufletul este alcătuit din trei părţi:

a) partea psihică (sentimentul), ale cărei păcate sunt ura, invidia, nemilostivirea

b) partea doritoare (voinţa), ale cărei păcate sunt iubirea de arginţi, îmbuibarea pântecelui, şi toate poftele trupeşti

c) partea raţională (mintea), ale cărei păcate sunt necredinţa, erezia, hula, mândria.

Sănătatea sufletului depinde de armonia, relaţia şi funcţiunea acestor trei părţi.

Să-ţi chinuieşti trupul cu postirea şi privegherea, şi să te îndeletniceşti neîncetat cu psalmodia şi rugăciunea. Atunci va veni la tine sfinţirea, înţelepciunea, şi-ţi vor aduce iubirea.

Nu-ţi întina trupul cu fapte ruşinoase, şi nu-ţi pângări sufletul cu cugete viclene! Atunci pacea lui Dumnezeu va veni înlăuntrul tău şi-ţi va aduce iubirea. (Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 301)

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,