Bine ai revenit NOIEMBRIE. Ce sărbători religioase avem în această lună

Sarbatori religioase noiembrie 2020

Noiembrie – Brumar (30 zile), ziua 10 ore, noaptea 14 ore.

Ultima lună din toamna lui 2020 vine cu numeroase zile importante marcate în calendarul ortodox. Unele marcate cu cruce roșie, altele cu cruce neagră. Este important ca toți credincioșii să știe care sunt zilele în care se poate lucra și care nu sunt, precum și când se ține post. În acest sens, ți-am pregătit o listă cu sărbătorile mari ale lunii noiembrie.

Sărbători religioase în noiembrie 2020

Luna noiembrie are în calendarul ortodox trei mari sărbători: Soborul Sfinților Mihail și Gavril (8 noiembrie), Odovania sau Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) și Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie).

Soborul Sfinților Mihail și Gavril și al tuturor cereștilor puteri – această sărbătoare este marcată cu cruce roșie în calendrul ortodox și are loc în data de 8 noiembrie. Conform lui Dionisie Aeropagitul, ar exista în total nouă cete de îngeri, grupate câte trei: începătorii, arhanghelii și îngerii, care stau cel mai aproape de oameni. Cei care stau cel mai aproape de Dumnezeu sunt serafimii și heruvimii, iar la mijloc stau domniile, puterile și stăpânii. Tot potrivit Părintelui Apostolic, îngerii nu comunică prin cuvinte, ci își transmit gândurile unii altora, dar atunci când ajung pe Pământ pentru a le transmite oamenilor un mesaj, pot vorbi limba noastră, pot îmbrăca haine, iar uneori se înfățisează chiar cu aripi.

De asemenea, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, alături de Rafael, sunt singurii îngeri pomeniți după nume (primii doi inclusiv în Evanghelie).

Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Odovania – această mare sărbătoare are loc pe 21 noiembrie și este una dintre cele cinci închinate Maicii Domnului. Pe vremea când trăia Sfânta Fecioară Maria, o familie care nu avea copii era considerată ca fiind vrednică de dispreț, iar cei doi soți erau catalogați ca păcătoși înaintea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Sfinții Ioachim și Ana au îndurat multe umilințe până la momentul aducerii pe lume a Mariei.

Sfântul Apostol Andrei – aceasta sărbatoare are loc în ultima zi a lunii noiembrie, fiind marcată cu cruce roșie în calendar, la fel ca și cele două de mai sus. Ansrei a fost fratele mai mare al Sfântului Petru și primul chemat la apostolat de Iisus Hristos. I se mai spunea și Apostolul Lupilor și a fost unul dintre cei mai inportanți sfinți de la romani.

Când e cruce roșie și cruce neagră și când e post

Cu siguranță v-ați uitat măcar o dată în calendarul creștin ortodox și ați observat că sărbătorile sunt diferențiate prin culoarea pe care o are crucea din ziua respectivă, care poate fi roșie, respectiv neagră. Însă, dacă v-ați întrebat ce înseamnă, de fapt, aceste simboluri și nu aveți un răspuns încă, atunci vi-l oferim noi.

Ce înseamnă crucea roșie din calendar? Dar cea neagră?

Explicația este simplă: sărbătorile se deosebesc prin importanța slujbelor din ziua cu pricina, motiv pentru care în unele zile se lucrează iar în altele nu.

„Sărbătorile din calendarul nostru sunt însemnate pentru diferenţiere cu cruce roşie sau cu cruce neagră. Cele cu cruce roşie sunt sărbători în care nu lucrăm, dacă nu avem obligaţia de a merge la lucru, şi în care mergem la biserică pentru rugăciune. Cele cu cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra obişnuit. Diferenţa între sărbătorile cu cruce roşie şi cruce neagră este dată şi de bogăţia şi solemnitatea slujbelor, aşa cum le găsim în cărţile de cult, născute din evlavia credincioşilor pentru anumiţi sfinţi sau anumite sărbători“, potrivit doxologia.ro.

Sfinți cu cruce neagră în luna noiembrie, în Calendarul ortodox 2020:

  • 11 noiembrie – Sfântul Mina (post);
  • 12 noiembrie – Sfântul Atanasie Todoran;
  • 13 noiembrie – Sfântul Ioan Gură de Aur (post);
  • 15 noiembrie – Sfântul Paisie de la Neamț – Începutul Postului Nașterii Domnului (cel de-al doilea post ca lungime din an);
  • 20 noiembrie – Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul (post);
  • 23 noiembrie – Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea (post);
  • 25 noiembrie – Sfânta Muceniță Ecaterina (post).

Alte zile de sărbătoare în care se ține post, dar care nu sunt marcate cu cruce neagră sunt:

  • 4 noiembrie – Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare;
  • 6 noiembrie – Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

Filed under: SarbatoriTagged with: