Candela aprinsă a credinței

Precum este candela în casă, la fel este și credința vie în inima omului. Candela este aprinsă de om, dar și candela credinței este aprinsă de Duhul Cel Sfânt, prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, după cum s-a scris: Credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos (Romani 10, 17). Atunci când candela arde și luminează în casă, toate se văd cu claritate și casnicii văd, cu ajutorul ei, totul, iar mergând, nu se împiedică, și fiecare își face treaba, deoarece este luminat de făclie.

La fel e și în lumea duhovnicească, atunci când candela credinței arde în inimă, omul le vede pe toate duhovnicește și clar: pe Dumnezeul Cel nevăzut Îl vede de parcă ar fi văzut, și pe altele din lumea nevăzută le vede de parcă ar fi văzute, lucrând fapte cuvenite pentru chemarea creștinească. Iar când în casă nu există candela aprinsă, predomină întunericul. Așa este și în lumea duhovnicească, când candela credinței lipsește din inima omului, nimic altceva nu este în inima aceea decât întuneric și orice rătăcire. Pentru ca să nu se stingă candela care arde în casă, trebuie să-i turnăm ulei. La fel și în lumea duhovnicească, pentru ca să nu se stingă candela credinței din inimă, trebuie să facem următoarele:
1) Să citim sau să ascultăm și să discutăm despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre alte cărți creștinești;
2) Să ne rugăm cum se cuvine lui Dumnezeu;
3) Să ne împărtășim din Sfintele și de Viață Făcătoarele Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos;
4) Să facem fapte de milostenie, căci fericiți sunt cei milostivi, căci aceia vor fi miluiți ( Matei 3, 7).

În Sfânta Scriptură regăsim următoarele semne care atestă că în inima omului se află aprinsă candela credinței:
1) Un om ca acesta lecturează Cuvântul lui Dumnezeu sau îl ascultă și învață cu ajutorul acestuia.
2) Îl cheamă, în rugăciune, pe Dumnezeu, din toată inima și-l mulțumește pentru toate binefacerile Lui;
3) Cu multă sârguință se îngrijește să ducă o viață demnă de chemarea de creștin și de Evanghelie;
4) Își dovedește credința în Dumnezeu cu fapte bune, precum o cere Apostolul: Arată-mi credința ta din faptele tale ( Iacov 2, 18).
5) Se ferește de orice păcat, se nevoiește să facă cele potrivnice oricărui păcat și nu permite ca păcatul să pună stăpânire pe el;
6) Trăiește în lumea aceasta ca un călător și un străin, își înalță întotdeauna ochii inimii la patria cerească și suspină. Din motivul acesta, nu se alipește cu inima de lucrurile lumești, ci pe toate le folosește cu frică de Dumnezeu și în funcție de nevoia sa. Pe unul ca acesta, nimic din lumea aceasta nu-l veselește, în afara lui Dumnezeu și a nădejdii în viața veșnică.
7) Un alt semn evident al faptului că în inima omului arde candela credinței este bucuria duhovnicească, pe care acesta o simte în inimă, bucuria în Duhul Sfânt, bucuria în Dumnezeu, care este ilustrată și în Psalmi: Inima mea și trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu (Psalmii 83, 2). Căci unde este credința în Dumnezeu, acolo este și bucurie în Dumnezeu. Pe Cine iubim, de Acela ne și bucurăm.
Iată criteriile după care vedem că s-a stins candela credinței în inima omului:

1) O viață trăită în fărădelege și neconformă cu Cuvântul lui Dumnezeu. În cel desfrânat, preadesfrânat și în orice om necurat s-a stins credința; la hoț, răpitor, înșelător, violator și fur li s-au stins credința; oamenilor furioși, plini de ură și care râvnesc răzbunare li s-a stins credința; clevetitorului, calomniatorului și omului care înjură li s-a stins credința; fățarnicului, mincinosului și lingușitorului li s-a stins credința. Într-un cuvânt: oricărui om fără de lege, care nu-și păzește conștiința, ci face cele potrivnice ei, i s-a stins credința, având în Iocul candelei credinței întunericul necunoașterii lui Dumnezeu. Ce împărtășire are lumina cu întunericul? (II Corinteni 6, 14)
Credința este lumină, iar viața în păcat este întuneric. Ce comuniune poate exista între credință și întunericul unei vieți fără de lege? Unii ca aceștia, chiar dacă I se roagă lui Dumnezeu, o fac cu fățărnicie, deoarece inimile lor stau departe de Dumnezeu. Lor Ii se potrivește cuvântul acesta: De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura și cu buzele Mă cinstește, dar cu inima este departe (Isaia 29, 13; Matei 15, 8);
2) Disprețuirea Cuvântului lui Dumnezeu și repulsia față de el;
3) Abandonarea rugăciunii;
4) Îndepărtarea de împărtășirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, fiindcă, fără acestea, credința nu poate fi și nici rămâne în inima omului;
5) Alipirea de lucrurile vremelnice, de bogăție, de cinste, de slavă și de lux, fiindcă credința este un dar ceresc. De aceea, inima omenească o abate de la gândirea pământească și o îndreaptă spre gândirea cerească. Un om ca acesta greșește împotriva cuvântului apostolic: Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ (Coloseni 3, 2).
Creștinii care au candela credinței arzând în inimile lor și o vor păstra până la sfârșit, vor ieși să-l întâmpine pe Mirele Hristos, Care va veni să judece viii și morții, și vor intra împreună cu Acesta în cămara cerească, ca și fecioarele cele înțelepte. Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții (Apocalipsa 11, 10), îți spune Hristos Domnul. Iar oamenii care nu vor avea candela credinței aprinsă în inimile lor, nu se vor învrednici să-L întâlnească pe Împăratul Hristos și nici nu vor fi lăsați să intre în cămara Lui, ci vor rămâne afară, auzind de la Împăratul Hristos: Nu vă cunosc pe voi (Matei 25, 12).
Creștinilor, este îngrozitor pentru creștini să audă de la Hristos un cuvânt ca acesta: „Nu vă cunosc pe voi”! Să ne întoarcem deci inima către Dumnezeu, ca și candelele noastre să fie aprinse, prin harul Lui.
Deșteaptă-te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos. (Efeseni 5, 14)
Că Tu vei aprinde făclia mea, Doamne; Dumnezeul meu, vei lumina întunericul meu. (Psalmii 17, 29)

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,