Facere a monahului Ioan, cel supranumit Mavropous,
care recent a fost arhiepiscop al Evhaitelor, al cărui nume este pus în
acrostih la fiecare cântare a noua
(Din codicele Lavreotikou I 77)
Glasul 1
Canonul 1 al cărui acrostih este acesta
Întâia cântare aduc Înainte mergătorului, a lui Ioan
Înainte Mergătorule, nu te scârbi de mine, cel ce te laud pe tine cu limbă întinată de lut și spurcată de buze mincinoase.
Noianul milei inundându-l cu râurile pocăinței, cu repejunile râului Iordan scufundă păcatele mele, înțeleptule Botezător, și cu ploile lacrimilor, adapă cugetul meu.
Tu, ca un luceafăr de dimineață, ai răsărit din pântece sterp, binevestind limpede pe Soarele Dreptății, Cel ce se înălța din nor feciorelnic.
Slavă…
Acum luminează cu lumina pocăinței sufletul meu înnegrit de revărsările păcatelor mele întunecate, tu fiind sfeșnicul prealuminos al Soarelui slavei Care a strălucit din pântece mai înainte de luceafăr.
Și acum…
Iarăși să lăudăm muntele cel umbrit al lui Dumnezeu, cerul cel înalt și larg, iatacul de nuntă cel însuflețit, Raiul cel înfloritor și pururea înverzit, pe Fecioara, ca Născătoare de Dumnezeu.
Arătându-te din pustie ca un râu al lui Dumnezeu, plin fiind de undele vii ale Duhului, la izvoarele apelor ai adăpat, cu șuvoaiele dulci ale cuvintelor tale, mintea cea secetoasă a evreilor, ca pe un alt pământ fără de apă.
Ca prieten adevărat al lui Hristos, primește lauda cea după putere, căci după vrednicie nimeni dintre toți nu poate a te lăuda, Înainte Mergătorule, cela ce ești Proroc al Celui Preaînalt și mai mult decât orice proroc, cel mai mare între cei născuți din femeie.
Adună-mă și pe mine în jitnițele cele cerești ca pe un grâu copt, curat și neîntinat, vânturând cu vânturătoarea și cu vântul harului tău, adunăturile învinuirilor mele și curăță pleava sufletului meu.
Amin.