Ce nu aveți voie să faceți niciodată în biserică

Sunt nenumărate reguli de bun simț și de conduită care trebuie respectate atunci când intrați în lăcașul Domnului, dar puțini sunt cei care le știu și, din păcate, și mai puțini cei care le pun în practică. Iată ce nu aveți voie să faceți niciodată când intrați într-o biserică.

După ce începe slujba, nimeni nu se mai duce la altar

Din cele mai vechi timpuri, se știe că atunci când slujba începe, credincioșii trebuie să stea la locurile lor și să asculte în liniște, fără să se ducă la altar și să sărute sfintele icoane. Acest lucru se face înainte ca slujba să înceapă. De asemenea, în biserică femeile trebuie să stea întotdeauna în partea stângă, așa cum stă Maica Domnului în stânga Mântuitorului, iar bărbații în dreapta. Singura excepție care se admite este la copii.

Nu folosiți telefonul mobil

De asemenea, nu folosiți telefonul mobil, nu faceți fotografii și nu trimiteți mesaje. Dacă observați că ceilalți credincioși stau în picioare, faceți și dumneavoastră la fel. Totodată, nu vorbiți urât și nu consumați alcool când mergeți în sfântul lăcaș.

Doamnele și domnișoarele nu trebuie să se îmbrace în biserică decât decent, fără decolteuri sau bijuterii. Nu mestecați gumă când intrați în sfânta biserică și nu mâncați. Acest lucru îl faceți acasă, după ce ați plecat de la sfânta slujbă.

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,