Ce NU TREBUIE să faci sub nicio formă de Mihail și Gavril

Sfinții Mihail și Gavril sunt păzitorii oamenilor încă de la naștere, iar cei care poartă aceste două nume sunt ocrotiți până la moarte. Sfinții Mihail și Gavril sunt consideraţi de creștini conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor spre Rai, așa se face că persoanele care au plecat dintre cei vii sunt cinstiți de familie. Ofrandele care sunt aduse morților poartă numele de “Moşii de Arhangheli”.

Peste 1,3 milioane de români poartă numele Sfinților Arhangheli. Pe lângă tradiționalul ”La mulți ani” sărbătoarea are semnificații profund religioase și credințe care s-au păstrat din strămoși.

Iată câteva dintre lucrurile pe care nu trebuie să le faci sub nicio formă de Sfinții Mihail și Gavril

  • În această zi de sărbătoare nu se lucrează și nu se merge la câmp. Persoanele care vor merge la serviciu, spun cei din popor, se vor chinui înainte să moară.
  • Ca la orice sărbătoare care are cruce roșie în calendar nu se spală.
  • Totodată, de Sfinții Mihail și Gavril nu se coase.
  • Nu se fac treburi casnice, cum ar fi curățenie, să calci sau să gătești.
  • Tot în această zi nu este bine să te cerți cu nimeni.
  • Se evita bârfele, mania și razvratirea, iar cei care vor recurge la astfel de lucruri vor fi urmăriți de ghinion timp de 5 ani de zile.
Filed under: SarbatoriTagged with: ,