Ce trebuie să faci de Înălțarea Domnului ca să ai belșug în gospodărie

Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor și are loc la 40 de zile după Paște. Înălțarea amintește de ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a înălțat la Ceruri de pe Muntele Măslinilor.

La fel ca Paștele, și această sărbătoare este însoțită de foarte multe superstiții.

Iată câteva dintre tradițiile și obiceiurile pe care românii le păstrează pentru această sărbătoare:

  1. tradiția spune că cine moare în această zi va ajunge în Ceruri
  2. este ultima zi din an în care se mai roșesc ouă
  3. creștinii poartă flori de nuc la brâu, așa cum a avut și Hristos când s-a înălțat
  4. se bat vitele cu leuștean ca să se îngrașe
  5. țăranii taie păr din cozile vitelor și le îngroapă într-un furnicar
  6. ce se seamănă în această zi, nu crește
  7. se împart azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele celor morți. Credința spune că în această zi și sufletele celor adormiți se înalță la cer și trebuie să aibă merinde la drum
  8. femeile împart lapte dulce fiert cu păsat și cui împart trebuie să le mai dai și o mătură din nuiele adunate de pe câmp
  9. nucul, alunul, paltinul și leușteanul au puteri tămăduitoare, dacă creștinii le culeg în ziua marelui praznic
Filed under: SarbatoriTagged with: ,