„Cine vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie!”
Păi, și cine nu vrea?… − „Cine va voi să-și scape sufletul (de cruce) îl va pierde…” – ne spune evanghelia în continuare. Adică, cine nu-și va accepta și nu-și va purta crucea își va pierde sufletul.
Imaginea aceasta, a unor pelerini care își poartă crucea vieții, pe de o parte, și a altora – indiferenți ori neîncrezători în importanța ei – pe de alta, constituie și provocarea evangheliei de azi: Vrem să-I urmăm Domnului Hristos? Dacă da, trebuie să ne acceptăm cu bărbăție creștină „crucea”, nu să cârtim sub povara ei!… E adevărat, drumul vieții este uneori anevoios, ceea ce ne creează impresia unei cruci prea grele, prea mari sau de-a dreptul nepotrivită, ca în pilda următoare:
Un om se tot plângea de „crucea” vieții sale. O găsea prea grea pentru puterile lui și, pentru aceasta, se considera nedreptățit de Dumnezeu. Văzând lamentarea acestuia, într-o noapte Domnul i Se arătă în vis și îl duse într-o încăpere mare, în care se găseau expuse diferite cruci.
− Alege-ți, așadar, tu singur crucea care crezi că ți se potrivește, de vreme ce te tot plângi că Eu ți-am dat una prea grea! îi spuse Domnul.
Bucuros, omul își lepădă imediat crucea sa și începu să caute alta, mai potrivită. Văzu o cruce subțire, dar era prea lungă. Văzu alta mai scurtă, dar când a vrut să o ridice pe umeri i se păru prea grea. Apoi găsi una care-i plăcu și încercă să vadă cum i-ar veni, dar când și-o puse pe umeri simți că avea un ghimpe ascuțit care îl înțepa. Astfel, nicio cruce nu i se părea potrivită. Se uită încă o dată la toate, dar niciuna nu-i venea la socoteală…
Deodată însă, zări o cruce pe care, până atunci, o ignorase! Aceasta nu părea nici prea grea, nici prea lungă, nici prea mare. Dimpotrivă, părea făcută special pentru el. Pe aceasta se hotărî să o ia și să o poarte de acum înainte. Când însă o privi mai de aproape, observă că era tocmai crucea pe care o… lepădase la intrare! Era chiar crucea lui!
Morala: Dumnezeu știe mai bine decât noi care ne e „măsura”. Să avem încredere în El! Să ne asumăm și să ne purtăm cu răbdare și resemnare sfântă crucea rânduită, pentru că „cine voiește să-și scape sufletul (de cruce) și-l va pierde!…”
P.S. Nu vi se pare că și epidemia aceasta care a cuprins întreg mapamondul este tot o astfel de „cruce”? E adevărat, parcă mai grea ca oricând! Dar, dacă Domnul a îngăduit-o?… Haideți să o purtăm cu demnitate și credință sfântă și bun este El să ne răsplătească și credința, și răbdarea, și înțelepciunea cu care înțelegem să o facem!
(Sursa: Oltul ortodox)