Trebuie să ne îndreptăm către Domnul, coborându-ne cu mintea în inimă şi acolo să rămânem, chemându-L.
Dacă noi am îndeplini fără abatere această mică pravilă: întărindu-ne cu mintea în inimă; să stăm, în faţa Domnului cu frică, cu evlavie şi cu credinţă, atunci n-ar mai apare niciodată în noi nu numai dorinţele şi simţămintele pătimaşe, dar nici gândurile zadarnice.
Citit-aţi ceva despre rugăciunea lui Iisus? şi o
cunoaşteţi voi chiar din lucrare? Singură ea poate face ca înlăuntrul nostru să
se statornicească cu putere orânduirea trebuincioasă şi neîngăduind ca grijile
de cele gospodăreşti din afară să strice această orânduire. Ea ne va da prin
urmare, putinţa de a împlini aşezarea de viaţă a părinţilor; mâinile la lucru,
iar mintea şi inima la Dumnezeu. Rugăciunea aceasta de ni se va altoi în inimă,
atunci înlăuntrul nostru nu se va mai întâmpla împiedicări, ci totul va curge
ca o apă deopotrivă de liniştită.
Cu mare greutate ajungi să-ţi întemeiezi înlăuntru un întreg chip de rânduială, dar ca să păzeşti pururea una şi aceeaşi lucrare faţă de toate treburile tale cele de neînlăturat şi de multe feluri, este cu putinţă – şi aceasta ne-o va da rugăciunea lui Iisus, când se va altoi în inima noastră. Cum se va săvârşi aceasta? Cine poate spune, cum? Fapt este că după o vreme, ea ni se va altoi în inimă. Cel ce se osteneşte, ajunge să-şi dea seama de lucrul acesta, fără să ştie cum s-a săvârşit în sine altoirea. Osteneala…, umblarea înaintea lui Dumnezeu, printr-o cât se poate mai deasă repetare a acestei rugăciuni. De îndată ce vezi că ai o clipă de răgaz, îndată apucă-te de ea, şi ţi se va da.
Citirea face parte din numărul mijloacelor de
înnoire şi de înviorare a rugăciunii lui Iisus. Ni se dă sfatul să citim mai
mult despre rugăciune.
Când omul are pomenirea de Dumnezeu, care
întreţine frica lui Dumnezeu în inimă, atunci toate merg bine, dar când ea
slăbeşte sau se păstrează numai în cap, atunci toate merg strâmb şi pieziş.