Trupește nu-L vedem pe Hristos Domnul, dar prin credință Îl vedem neîndoielnic pretutindeni: și cu Tatăl șezând în ceruri, și sălășluind pe pământ în Biserica Sa cea Sfântă, după spusele lui David: Domnul — în cer scaunul Său (Ps. 10, 4), și petrece între robii Săi credincioși: Domnul împrejurul norodului Său (Ps. 124, 2), și este de față, aparte, în fiecare dintre noi. Pururea am văzut, stă scris, pe Domnul înaintea mea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin (Ps. 15, 8).
Potrivit Sfântului Ambrozie, „credința are atât cât crede omul”. Cine crede puțin, puțin primește; cine crede mai mult, mai mult și primește. De crede cineva că în el se săvârșește Purtarea de grijă dumnezeiască, așa va fi; dacă nu crede, nu va fi așa. Dacă cineva, rugându-se cu râvnă și cu osârdie, crede că Dumnezeu aude rugăciunile lui, El le aude într-adevăr; dacă nu crede, Dumnezeu nu-L aude. Dacă cineva crede că va primi ceea ce cere, va primi; dacă nu crede, nu va primi. „Credința are atât cât crede omul.”
Cu aur se cumpără lucrurile scumpe iar pentru un „galben” de credință ce nu poți cumpăra?! Dacă aurul duhovnicesc al credinței tale ar fi măcar atât de mult ca mărimea grăuntelui de muștar, ți-ai cumpăra asemenea putere încât ai putea să muți și munții din loc: Adevărat grăiesc vouă: dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice: „Scoală-te și aruncă-te în mare”, va fi așa (Mt. 21, 21).
Cu aurul acesta, înaintașii noștri cumpărau tot ce voiau. Au vrut să supună împărățiile întregii lumi? Prin credință au biruit împărății. Au vrut să crească în vrednicii și, ridicându-se pe culmea virtuții, să merite numele de drepți? Prin credință au făcut dreptate. Au vrut să primească de la Dumnezeu cele făgăduite? Prin credință au dobândit făgăduințele. Au vrut să îmblânzească fiarele sălbatice, leii și leoparzii? Prin credință au astupat gurile leilor. Au vrut să fie ostași viteji, ca să-i biruie pe dușmani? Prin credință s-au împuternicit, s-au făcut tari în război, au pus pe fugă taberele vrăjmașilor. Au vrut, în fine, să-i vadă pe cei morți înviind din morminte — și asta au primit: Prin credință au primit pe morții lor înviați (Evr. 11, 33-35).
Prin credință și prin dragoste, ca pe niște căi drepte, noi, toți creștinii, să mergem în urma lui Hristos —- să mergem prin credință, dar totodată cu fapte bune.
Undeva se povestește despre credință următoarea istorie. Cândva, toate virtuțile s-au adunat la un loc și s-au sfătuit cum să-l împartă între ele pe omul bun ca pe o bogăție, așa încât fiecare virtute să aibă în om partea și locul său, în care să șadă ca în locuința sa. Buna chibzuință și înțelepciunea si-au luat capul și s-au așezat în creier. Tăcerea cea plăcută lui Dumnezeu a șezut în gură: Pune, Doamne, pază gurii mele (Ps. 140, 3). Pocăința și-a luat părul, ca împreună cu Maria Magdalena să șteargă picioarele lui Hristos. Ascultarea a căpătat picioarele, iar răbdării i-a fost dată spinarea. Postul a șezut în stomac, iar suspinarea către Dumnezeu a șezut în piept.