–Spuneţi-ne, vă rugăm, cum să deosebim darul de la Dumnezeu de acela venit de la cel rău?
– Mai întâi de toate, Dumnezeu Îşi oferă darurile Sale omului pentru multa osteneală duhovnicească, pentru nevoinţe, pentru lepădarea de sine şi de toate cele lumeşti, pentru înalta lucrare a smereniei.
Temeiul acestor daruri este smerenia. Pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, însă harul Lui îl dă celor smeriţi – când există virtutea smereniei şi când omul nu se mândreşte cu realizările lui. Când gândeşte că ele nu îi aparţin lui, ci lui Dumnezeu, Domnul îl înzestrează cu darurile Lui: darul vindecării, darul intuiţiei, darul povăţuirii şi nenumărate alte daruri.
Bineînţeles, persoana care le primește lucrează cu ea însăşi şi îşi cultivă sufletul, îşi smulge toate buruienile din inimă şi nu se gândeşte cum să obţină aceste daruri. Ea se gândeşte la mântuire, iar Domnul Însuşi i le dă. Şi de multe ori se întâmplă ca ea să nu vrea aceasta, însă oamenii o remarcă. De aceea, spune: „Aceasta nu vine de la mine, ci de la Domnul”.
– Această persoană fuge de slavă.
– Da, ea fuge de slava aceasta. Domnul este milostiv, vrea să-Şi dăruiască ale Lui bunătăţi celui ce are nevoie. Indivizii extrasenzoriali cred că au daruri dumnezeieşti. În felul acesta, ei nu cred decât că sunt hărăziţi – şi nu este cazul. Îşi agită mâinile, prevăd, văd, aud, remarcă câte ceva şi cred că aceea vine de la Dumnezeu. Au şi vreo lumânare şi vreo icoană alături şi zic: „Iată, am ajutor de la Dumnezeu”. Nu există astfel de daruri. După a mea cunoştinţă, Sfinţii Părinţi nu ajungeau la aceste daruri decât cu osteneală duhovnicească.
–Cu nemaiîntâlnite osteneli duhovniceşti!
– Luaţi-l ca exemplu pe Sfântul Serghie de Radonej sau pe Sfântul Serafim de Sarov. De pildă, un bărbat a venit la Sfântul Serghie ca să-i aducă un prunc bolnav, iar pruncul a murit. Iar bărbatul, de disperare şi de durere, l-a pus pe acela la picioarele sfântului, să facă ce va vrea cu el. Serghie a plecat şi s-a rugat, iar Domnul i-a ascultat rugăciunea. Şi i-a zis Sfântul bărbatului: „Mergi acasă, însă să nu spui nimănui nimic, atâta vreme cât voi fi în viaţă”.
Acela a plecat bucuros, întrucât fiul lui a fost ridicat din boală şi vindecat. Bineînţeles, aceasta este o mare bucurie. Însă, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos, i-a spus lui: „Nu zi nimănui ce am făcut”. Iată un exemplu de felul în care Domnul ne arată cum să primim darurile şi să le păzim cu inimă înfrântă şi smerită. Însă, când cineva dobândeşte darurile în mod atât de simplu… (…) Care este nevoinţa celui mândru, nevoinţa pentru care a dobândit aceste daruri? Le-a dobândit, oare, pentru mândria lui? Da, le-a dobândit pentru mândrie – și nu de la Dumnezeu, ci de la diavoli. Nu există o a treia putere: există numai puterea dumnezeiască şi puterea demonică.
– Ori una, ori cealaltă…
– Puterea dumnezeiască nu poate fi obţinută decât prin smerenie, prin multa nevoinţă duhovnicească, iar cea demonică – în deplina siguranţă şi cu uşurinţă..