Cuvant de invatatura la Nasterea Domnului

Grecii au un termen special – dodecaimeron – pentru cele douăsprezece zile, sărbătorile care constituie marile evenimente ale vieţii creştinului, care se leagă unele de altele.

La sărbători, să luăm parte la sfintele slujbe, să primim Sfânta împărtăşanie… Fiecare să se ducă pe la chilia lui şi să mai citească ceva în legătură cu aceste mari sărbători. Toţi Sfinţii Părinţi şi marii teologi arată că cel mai mare eveniment care s-a petrecut vreodată în istoria omenirii este Naşterea Domnului. Un eveniment cu urmări neaşteptate şi nebănuite. Intreaga istorie a omenirii este orientată după acest eveniment. După cum ştiţi, numărătoarea anilor se face în legătură cu Naşterea Domnului. Anii de la Naşterea lui Iisus sunt două mii acum. Sfinţii Părinţi consideră această sărbătoare ca pe o re-creare, o re-naştere, o facere din nou a lumii, cu însemnătatea şi cu urmările pe care le are. Evenimentul acesta este de mare însemnătate sufletească, duhovnicească. Când Dumnezeu Se face om, Se întrupează, ia trup omenesc şi Se face om asemenea nouă, însă fără de păcat. Sfinţii Părinţi, intr-un cuvânt, spun „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca să-l poată face pe om dumnezeu.

Şi rostul cel mare al întrupării Domnului este acesta, ca omul să fie ajutat să-şi recapete din nou demnitatea şi starea pe care o avea înainte de căderea protopărinţilor, când omenirea întreagă s-a prefăcut din pricina aceasta. Şi omenirea se găsea în întunericul necunoştinţei. „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, Răsărit-a lumii, Lumina cunoştinţei. Lumea era bolnavă, după cum spun Sfinţii Părinţi. Boala cea mai de seamă era aceea că omenirea uitase că are scânteie dumnezeiască şi se îngrijea numai de trup şi de cele din afară, era robită materiei, robită trupului şi plină de încredere în sine, socotindu-se pe sine ca Dumnezeu. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul vorbeşte despre cele trei îmbolnăviri mari ale omenirii dinainte: pofta pântecului, pofta ochilor, pofta trupului… Ştim din Vechiul Testament în ce decădere se găsea omenirea cu păcatele acestea murdare, trupeşti. Sodoma şi Gomora au fost distruse, Canaanul şi celelalte neamuri erau în noroi până-n vârful capului, cu aceste păcate trupeşti. Erau legaţi numai de trup, de materie.

Apoi, împărăţiile cele mari, pline de bogăţii şi de luxuri nemaipomenite, cum vedem după urmele care au mai rămas, împărăţiile Egiptului cu piramidele… Babilonul cel mare… Mezii şi perşii… Ne aducem aminte de grădina cea mare a lui Nabucodonosor, care a văzut idolul cel mare simbolizând împărăţiile pământului. Toate aceste împărăţii, una după alta, purtau germenul distrugerii într-însele, pentru că ele nu erau întemeiate pe adevăr şi pe ajutorul lui Dumnezeu. Au fost dărâmate una după alta, ca să fie în împărăţia cea nouă. Piatra cea nefacută de mână a dărmat idolul şi a crescut şi s-a umplut pământul. Lumea zăcea îmbolnăvită de păcatele trupului, de închinăciune la lucrurile din afară, de slava deşartă a împărăţiilor, care mai de care mai slăvită, mai lăudată, mai plină de putere şi stăpânire. Războaiele… Aceasta era boala cea mare în care se găsea omenirea şi Mântuitorul a venit ca să vindece omenirea prin întruparea Sa. De vreme ce lumea decăzuse în stadiul acesta, nu se putea ridica singură. Nici altcineva nu putea s-o ajute. A trebuit să vină însuşi Dumnezeu, să coboare pe pământ Fiul lui Dumnezeu, să Se întrupeze. A fost necesară întruparea şi venirea Mântuitorului Hristos prin tămăduirea lumii, prin aducerea mijloacelor necesare ca ea să se refacă, să renască din aceasta decădere şi să se asemene cu o nouă creaţie. Omenirea a căpătat o nouă cale, un nou fel de a înţelege lucrurile. Mântuitorul, venind, ne-a arătat cu viaţa şi prin învăţătura Lui care este calea cea nouă pe care a adus-o El pentru ca omenirea să găsească drumul cel bun.

Mântuitorul, Care era Dumnezeu şi stăpân, Se putea naşte într-o familie bogată şi să aibă tot ce trebuie. Nimic din toate acestea, nimic din cele pământeşti. Mântuitorul a ales calea cea mai umilă posibil, mai mult decât umilă, o naştere într-un grajd. O familie când aşteaptă o naştere trebuie să se pregătească cât de puţintel cu ceva, ca să primească pruncul. Nimic din toate acestea la Hristos. Inlesniri sau ajutoare de vreun fel oarecare… Nici măcar o casă primitoare, ci un loc fară sălăşluite omenească, un staul, o iesle… Acolo S-a născut împăratul cel Nou, Care era Dumnezeu, aducătorul Cerului pe Pământ. S-a născut în condiţiile cele mai smerite şi mai umile, în sărăcie. Bogăţia şi luxul omenirii nu i-au trebuit, S-a născut în sărăcia cea mai calică posibilă. Nu l-a trebuit nici slavă omenească, nu a fost înconjurat de nimeni, doar câţiva păstori au venit, după ce au fost îndemnaţi de îngerii care au slăvit venirea Sa pe pământ.

Iar în ceea ce priveşte viaţa Lui, a fost viaţa cea mai sfântă posibilă. S-a născut din fiinţa cea mai aleasă, din Maica Domnului, fără amestecare pământească şi cu lucrarea directă a lui Dumnezeu.

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: , ,