Deși par a oferi răspunsuri fundamentale și pline de valoare, sistemele filosofice laice nu fac altceva decât să mărească dis¬tan¬țele dintre oameni și să surpe podurile dintre ei. Încetând a căuta spre Hristos ca model de devenire personală, omul se adâncește în propria-i umanitate, care însă nu mai păstrează acel statut de bun foarte, ci rămâne știrbit de păcatul adamic. Omul ajunge să creadă că gân¬dește drept, când însăși mintea sa este strâmbă.
Așa se explică divergențele personale, transformate prea adesea în tragedii colective și în războaie mutilante. Când din ne¬știință sau din nepăsare îmbră¬țișăm o perspectivă de tip bidimensional, pătratul și triunghiul sau cercul și dreptunghiul sunt incompatibile și de nereconciliat unul cu celălalt. Doar pentru cel dispus la efortul de a-și asuma o perspectivă ce implică o dimensiune suplimentară, același pătrat și același triunghi reprezintă proiecții din unghiuri diferite ale unei piramide, iar cercul și dreptunghiul sunt perspectivele simplificate ale unui cilindru. Confuzia pe care ușor o facem între adevărat și Adevăr ne îndreptă¬țește a fi mulțumiți de noi înșine, de evoluția noastră, de parcursul și destinația pe care ni le stabilim, fără a intui măcar că înțelegerea reală a lumii și a omului necesită întotdeauna o dimensiune suplimentară, care în ultimă instanță este cea duhovnicească.