Sfinţii Părinţi ai Bisericii, ne dau sfatul că se cade să stăm mereu de strajă la poarta sufletului, ca să nu lăsăm gândurile aduse de duhurile amăgitoare ca să intre în casa sufletului şi să nu le dăm scaun să şadă, nici să începem dialog cu ele, cu alte să fim santinelă trează şi categorică în orice moment.
Frica este lipsa credinţei arătată în aşteptare plină de spaimă a unor lucruri
neprevăzute.
Este o presimţire a unei primejdii închipuite, o cutremurare a inimii care se înspăimântă şi se împuţinează pentru unele nenorociri îndoielnice.
Teama este lipsirea de orice certitudine chiar şi în lucrurile cele mai sigure.
Omului îi este firesc sa se teama de multe în viata aceasta. E normal. Iar
frica patologica este probabil acea frica care paralizeaza vointa omului si
care îl stapâneste într-atât, încât acesta îsi pierde capacitatea de a actiona
autonom.
O asemenea frica nu îl fereste pe om de primejdii, ci îi otraveste viata
Frica este de la cel viclean, insa il vei
birui cu ajutorul credintei in Dumnezeu. Adica șă cugeti ca Dumnezeu este
pretutindeni prezent, „căci în El trăim și ne mișcăm și
suntem” (Fapte 17, 24) si ca nimic nu se face fara sa
ingaduie Dumnezeu.
Chiar si in diavol, si in fiare de ne aflam, si acolo este Dumnezeu. Si nici diavolul, nici fiarele nu pot sa ne vatame, daca nu au stapanire de la Dumnezeu.
Dacă ţi-e teamă de ceva din lume înseamnă că nu ţi-e frică de Dumnezeu; şi,
dimpotrivă, cel care se teme de Dumnezeu n-are frică de nimic.
„Când te vor nelinişti gândurile de frică pentru necazurile viitoare, nu
trebuie să intri în vorbă cu ele, ci să spui: „Fie voia Domnului!”. Aceste
cuvinte te vor linişti.”
„Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?”