Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel ce S-a coborât din Cer, Fiul Omului, Care este în Cer. Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.
Puține sărbători din calendarul bisericesc au zile de înainte-prăznuire, dar Înăl¬ța¬rea Sfintei Cruci este una dintre ele. Acest fapt ne îndreptățește să considerăm că sărbătoarea men¬ți¬o¬nată nu este una obișnuită. Pe de o parte, ea are o însemnătate specială, iar pe de altă parte, ea necesită o reală pregătire pentru a fi în¬țeleasă la adevărata sa valoare. Când astăzi ne gândim la Cruce, primele sensuri care ne vin în minte sunt suferința, durerea, greutatea, asumarea unei exis¬tențe pline de dificultăți și încercări. Cât de departe sunt toate acestea de mesajul societății contemporane…
Esențial e să nu suferim. Cât despre mântuire…
Nicicând omul nu a fost dispus să își asume cu ușurință sufe¬rința și poate astăzi chiar mai puțin decât oricând altcândva. Fuga lumii actuale după plăcere și putere împiedică asumarea suferinței, căreia îi rămâne un sens exclusiv negativ. Și, totuși, Sfântul Apostol Pavel ne avertizează și pe noi prin mesajul pe care îl transmitea corintenilor: Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18). Crucea se descoperă astfel simultan atât ca nebunie a lumii care piere, cât și ca putere a lui Dumnezeu. De aici putem înțelege cât de importantă este percepția personală asupra realităților înconjurătoare. Dar omul cu greu reușește să își formeze un punct de vedere original sau propriu, ci mai degrabă este înclinat la a prelua o perspectivă sau alta asupra lumii. Alături de creștinism și stoicismul, iluminismul, umanismul, capitalismul sau alte curente filosofice au influențat și continuă să influențeze omul și sistemul său valoric. Însă oare câți dintre noi ne gândim la cuvintele pe care Sfântul Ioan Botezătorul le spunea ucenicilor săi: Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăiește. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor (In. 3, 31)?
Atunci când omul se asumă pe sine ca măsură a lucrurilor, fie în forma sa actuală, fie într-o formă viitoare, evoluată natural din cea prezentă, el nu face altceva decât să încerce a absolutiza relativul și a nemărgini mărginitul. Parafrazându-l pe prorocul Isaia (29, 14), Sfântul Apostol Pavel spunea: scris este: „Pierde-voi înțelepciunea înțelepților şi știința celor învățați voi nimici-o. Unde este înțeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelep¬ciunea lumii acesteia?” (I Cor. 1, 19-20).