Trebuie să remarcăm, înainte de orice,
că a merge după Mântuitorul, adică a-I urma învăţăturile, e la voia noastră. E
la voia noastră să ne ducem la întâlnirea cu El, sau să ne vedem de treburile
noastre. Suntem liberi. E marele privilegiu care ne-a fost dat la creaţie.
În spiritualitatea ortodoxă, totul e
dătător de bucurie. Naşterea este bucurie, căci lumea este frumoasă şi Stăpânul
ei este Dumnezeu.
Imaginea unei cruci este alcătuită
dintr-o verticală şi dintr-o orizontală. Verticala ne aduce aminte că venim din
cer şi că vom merge în cer. Suntem o realitate dublă. Suntem mereu pe verticală
şi mereu pe orizontală. Mereu cu datorii faţă de pământ, şi mereu cu datorii
faţă de cer. Mereu născuţi din pământ, şi mereu născuţi din cer.
„Omul lui Hristos” simte că trebuie să
fie ca Hristos care a săvârşit actul mântuirii pentru toţi oamenii, scoţându-i
pe toţi de sub acelaşi blestem şi unindu-i în aceeaşi credinţă, nădejde şi
dragoste.
Până şi copiii îşi părăsesc jucăriile
după o vreme. Nu-i mai interesează. A fi liberînseamnă a nu fi o jucărie
mecanică. De aceea, omul are suflet, şi minte, şi libertate, şi e capabil de
cele mai ingenioase şi neaşteptate iniţiative, creaţii, simţiri, care îi fac
viaţa frumoasă, interesantă, iubită.
Dumnezeu nu vrea în nici un caz să fie
urmat de oameni lipsiţi de personalitate, de oameni lipsiţi de identitate.
Dimpotrivă, vrea ca cei care-L urmează să aibă personalitate, să aibă
identitatea lor, să aibă demnitatea lor, să ştie ce fac, să fie responsabili
pentru ceea ce fac. Lepădarea de sine nu înseamnă ura de sine, ci lepădarea de
egoism.
Viaţa e bucurie, căci e darul lui
Dumnezeu, moartea e bucurie, pentru că e poartă spre Dumnezeu. Rugăciunea duce
la bucurie. Vieţuirea, şi în mijlocul lumii şi în pustiu, duce la bucurie.
Ca oameni ne apărăm, nu ne expunem.
Numai dragostea ne face să ne expunem, pentru că ea crede în minuni. Sau nu-i
pasă de consecinţe. Dragostea se răspândeşte prin ea însăşi. Cine poate
înţelege aceasta a ajuns la dragoste.
Chemarea la desăvârşire şi la sfinţenie
nu e uşor de împlinit. E mult mai comodă mediocritatea. Unii confundă
mediocritatea cu „calea de mijloc”, cea recomandată de sfinţii trăitori ai
virtuţilor creştine. Sunt lucruri total diferite.
Dacă
tu condamni pe un altul pentru răul pe care ţi l-a făcut, înseamnă că trebuie
să fii şi tu condamnat pentru răul pe care i-l faci lui, dacă îi răspunzi cu
rău pentru rău. Bunătatea naşte bunătate, răutatea naşte răutate.
Repet şi eu adesea această lege de aur a
creştinismului, nu cu teama că îmi veţi reproşa, ci cu speranţa că o veţi pune
în practică: Faceţi oamenilor ceea ce vreţi să vă facă ei vouă.
