Einstein spunea că „Dumnezeu nu joacă zaruri!”. Nimic nu este hazard, totul face parte din planul lui Dumnezeu pentru om și omenire. Înfricoșătoarea Judecată, pentru unii oameni, capătă aspecte apocaliptice în sensul în care cred că un meteorit va lovi pamantul sau că un cutremur va rupe pământul în două sau că va veni al treilea război mondial care va distruge omenirea.
Un Sfânt, Ignatie Briancianinov, spune: „Veți auzi deseori preoți, oameni care se vor ridica cu glas apocaliptic asupra oamenilor și le vor vorbi lor despre pedepse, despre foc și pucioasă, însă toate acestea sunt expresia mâniei ce zace în sufletul lor și o revarsă peste ceilalți.” Dumnezeu nu este așa, El nu este pedepsitor, El nu ne-a făcut pe noi vreascuri pentru iad!
Priviți la chipurile dumneavoastră și întrebați-vă cum o astfel de ființă minunată și complexă cum e omul, poate putrezi? Dumnezeu nu ne-a făcut să murim și să putrezim, însă ceva s-a întâmplat în istoria omului, ceva s-a stricat, s-a rupt, și ca să înțelegem Înfricoșata Judecată (timpul până când Dumnezeu va veni din nou) trebuie să ne întoarcem în Rai, atunci când Domnul a făcut primii oameni.
Adam si Eva erau ca de 30 de ani… frumoși ca soarele, îmbrăcați în Slava și în Lumina lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat în Adam, însă, de a început să putrezească și chipul lui frumos, făcut să fie veșnic, neputrezit, a ajuns să se întoarcă în pământ? Ce s-a întâmplat cu el? În rugăciunea „Tatăl Nostru” există un cuvânt minunat: „Facă-se voia Ta!”, cuvânt pe care Maica Domnului l-a rostit când a primit înștiințarea că va naște pe Dumnezeu, pe care Iisus l-a rostit în Grădina Ghetsimani, dar pe care Adam nu a vrut să-l rostească. De aceea, prima săptămâna a Postului Mare începe cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul, Canon de adâncă pocăință, ce reprezintă drumul de întoarcere a lui Adam, de la cădere până la Hristos.
Dumnezeu nu ne impune voia Lui, nu ne zdrobește cu Voia Lui și aflăm asta cu o Dumincă în urmă, în pilda Fiului Risipitor. Dumnezeu ne-a făcut făpturi veșnice, însă noi, prin voia noastră, renunțăm la veșnicia cu El. Trăirea Ortodoxă pune foarte mare accent pe Spovedanie și pe Împărtășanie, pe Liturghie, pentru că toate acestea te scot din voia ta, nu mai trăiești doar după dorințele tale. Nu contează care este voia, ci contează că, după fiecare binecuvântare starea ta sufletească „se zdrobește” și începe să se petreacă în sufletul tău ceea ce spune Pavel: „Am ajuns să nu mai trăiesc eu, ci Hristos să trăiască în mine!”.
Viața noastră devine judecată, noi ne judecăm în fiecare clipă, pentru că vedem că viața noastră nu se umple de Dumnezeu. Din momentul în care înțelegem de ce mergem la Biserică, de ce postim, de ce ne spovedim și ne împărtășim, conștiința noastră se trezește și ne judecă înaintea lui Dumnezeu. Noi trăim această judecată, această plângere și tânguire a conștiinței noastre și e vai de cel care se consideră doar drept și corect înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
În timp ce toată lumea se cutremură de Judecata de Apoi, creștinul, omul care vrea să-L trăiască pe Dumnezeu și care cunoaște și crede cât de mult a pătimit și a pierdut Adam, așteaptă această zi a Judecății, ziua în care noi, cei osteniți și împovărați (de păcate, de boală, de suferință și de moarte) Îl vom cunoaște pe El și vom fi asemeni Lui, după cum El ne-a promis! Să știți că nimic nu este mai împovărător pentru sufletul omului decât să-I spună Domnul: „Facă-se voia ta…”.
Pr. Visarion Alexa