Dumnezeu nu poate fi cuprins de nici o minte omenească

„Simonide! Înțelepciunea ta m-a uimit! Încordează-ți acum mintea și spune-mi: Ce este Dumnezeu?” Simonide înțeleptul, la auzul acestei întrebări, a cerut 2 zile pentru a se gândi, apoi a cerut 4 zile, apoi 8, 16, 32, etc.

— „Oare nu cumva vrei să mă tot amâni, până la infinit?” i-a zis odată Hiero, supărat. „Da, stăpâne – i-a răspuns înțeleptul. Eu cu cât cuget mai mult la întrebarea ta, cu atât mai greu găsesc răspunsul. Acesta e întocmai ca un munte uriaș, de care cu cât te apropii mai tare de el, cu atât e mai mare și mai greu de cuprins. Dumnezeu nu poate fi cuprins de nici o minte omenească.”

● Fericitul Augustin povestește o minunată întâmplare din viața sa. „Îmi propusesem —zice el — să scriu o carte despre Dumnezeu, o carte bună, educativă, o carte care să poată fi înțeleasă de toți. Dis-de-dimineață, m-am așezat la masă și am scris: „Despre Dumnezeu”. Apoi m-am gândit mult, mult, cum aș putea să explic oamenilor cât se poate mai bine despre Dumnezeu. Tot gândindu-mă așa, mă chinuiam zadarnic, că nu-mi venea în minte nici o idee bună, deslușită, limpede în acest scop. Obosit de încordarea cugetărilor, a început să mă doară capul. M-am sculat de la masă, am ieșit din casă și m-am dus tocmai la malul mării ca să pot medita mai bine despre Dumnezeu. Acolo am aflat un copilaș care făcuse o groapă în nisip și cu un ciob căra apă din mare în gropița aceea. Văzându-l, l-am întrebat:

— Ce faci tu, copile, aici?
Copilul mi-a răspuns:

— Iată, am făcut aici o mică groapă și mă chinuiesc ostenindu-mă să car toată apa din mare cu ciobul acesta, pentru a o băga în gropița aceasta!
Auzind acest răspuns al copilului, am plecat surâzând de naivitatea lui.
— Cât de naivi sunt copiii! Cum poate crede copilul acesta, că va goli cu ciobul lui toată apa din mare în gropița aceea?! Apoi gândindu-mă din nou la lucrarea mea ce voiam să o fac, deodată s-a făcut lumină în mintea mea și mi-am zis:

— Oare nu sunt și eu asemenea acestui copil naiv?! Nu vreau și mă chinuiesc și eu cu slaba mea minte, ca să cuprind și să fac și pe alții să cuprindă întreaga ființă a marei și nemărginitei Dumnezeiri? Zadarnic e aceasta. Nu poate cel mic a cuprinde pe Cel infinit, mărginitul mititel, pe marele Dumnezeu, Cel nemărginit; ci trebuie să se supună și să caute a înțelege voința Celui infinit, nemărginit, Atotputernic, Atotțiitor și apoi să o aplice în viața sa.

● În străvechile vremuri, un împărat păgân văzându-se alergând cu grăbire către sfârșitul vieții, la mormânt a poruncit sfetnicilor săi ca să adune înaintea lui pe toți înțelepții din împărăția sa. Porunca a fost împlinită grabnic. Înțelepții adunați din toate ținuturile marii, strălucitei și puternicei sale împărății, s-au prezentat înaintea bătrânului împărat. Împăratul văzându-i, le-a zis:

— Bărbați înțelepți ai împărăției mele. V-am chemat să mă încredințez, dacă într-adevăr înțelepciunea minții voastre corespunde cu numele și faima voastră, răspândită în împărăția mea. V-am adunat aici să-mi arătați pe Dumnezeu.

Învățații slujitori ai templelor păgâne: vrăjitori, cititori de stele etc., au început a se uita unul la altul întrebători și neputând da nici un răspuns, stăteau înaintea împăratului ca niște muți. Împăratul văzân-du-i așa uluiți, le-a zis:

— Vă dau un termen de trei zile ca să-mi arătați pe Dumnezeu, despre care voi vorbiți întotdeauna poporului meu. De nu-mi veți putea arăta în aceste trei zile pe Dumnezeu, a patra zi, unde vă stau picioarele vă vor sta și capetele.
Înțelepții rușinați și îngroziți de amenințarea împăratului, ieșind din palatul împărătesc, s-au răspândit îngroziți, întrebându-se și sfătuindu-se între ei pe străzile capitalei. Unii dintr-înșii au ieșit la câmp. Un ciobn tânăr care-și păștea oile pe câmpiile îmbrăcate cu iarbă verde, văzându-i triști, sfătuindu-se, i-a întrebat:

— De ce sunteți așa de tulburați?
Înțelepții i-au spus pricina întristării lor. Ciobanul le-a zis:
— Duceți-mă pe mine la împăratul și eu, cu înțelepciunea pe care mi-a dat-o mie Dumnezeu de sus, vă voi scoate pe voi din necazul și primejdia aceasta.

Înțelepții se simt încurajați și încredințați. Ei duc pe ciobănaș a treia zi înaintea împăratului, pentru a răspunde în locul lor. Împăratul, văzându-l și auzind angajamentul ce și-a luat, i-a zis ciobanului, hotărât:

— Băiete, bagă de seamă ce faci. Nu te juca cu capul, cu viața ta! Ciobănașul l-a încredințat pe împărat că îi va arăta și-l va convinge cum poate să vadă bine pe Dumnezeu.
În ziua hotărâtă ciobanul l-a dus pe împărat, în cea mai mare piață a capitalei imperiului său, în locul unde se adună mai multă lume. Acolo, ziua-n amiaza mare, fiind senin, i-a arătat împăratului soarele care strălucea și vărsa valuri-valuri de lumină puternică în toate părțile.

— Împărate – i-a zis ciobanul privește bine și mult, drept în soare, ca să vezi puterea și slava lui Dumnezeu, pe care dorești să ți-L arăt.
Împăratul privind foarte puțin, drept în soare, care arunca valuri, valuri de lumină puternic strălucitoare și de căldură înăbușitoare, și-a plecat capul spre pământ și și-a închis ochii ce lăcrimau, neputându-i ridica pentru a privi din nou în lumina soarelui strălucitor.

— Vezi, preaînălțate, împărate! — a zis ciobanul — soarele acesta cu puternica lui lumină strălucitoare, nu-i decât o mică și neînsemnată rază a măririi lui Dumnezeu, un mic colțișor al dumnezeieștii Lui Împărății! Cum crezi tu, că poți privi pe Dumnezeu cu ochii tăi de lut, neputincioși și plini de lacrimi? Preaînălțate împărate, dacă vrei să vezi într-adevăr pe Dumnezeu, apoi caută-L cu ochii sufletului; iar nu cu ochii trupului.
Împăratul a rămas convins și pe deplin mulțumit de cuvintele înțelepte ale ciobanului. Admirând împăratul înțelepciunea lui, i-a zis:

— Mă simt foarte mulțumit acum, când văd că în tine, un simplu cioban, se află mai multă înțelepciune, decât în toate capetele înțelepților din imperiul meu. Acum să-mi răspunzi încă la două întrebări: ”Cine a fost înainte de Dumnezeu și ce face Dumnezeu?” Dacă îmi vei răspunde și la acestea te voi cinsti cu daruri împărătești. Ciobanul i-a răspuns:
— Împărate, vă rog să începeți a număra. Împăratul a început a număra:
— Unu, doi, trei, patru, cinci…
— Stai, împărate, nu număra așa. N-ai început bine a număra…, ci începe a număra cu numărul de dinaintea numărului unu. Împăratul a zis:

— Asta nu se poate. Înaintea numărului unu nu există nici un număr.
Ciobanul a răspuns atunci:
— Adevărat ai zis, împărate, că înaintea numărului unu nu mai este nici un alt număr. De aici cred că poți înțelege destul de clar, că înaintea lui Dumnezeu, n-a fost și nu este nimeni. El a fost mai înainte de a fi lumea, EI este Făcătorul tuturor zidirilor și lumilor văzute și
nevăzute; deci mintea noastră mărginită nu poate cuprinde niciodată nemărginita Lui Ființă.

— Bine – a răspuns împăratul – din cuvintele tale înțelepte m-am încredințat că Dumnezeu este începutul și sfârșitul, El este veșnic și nemărginit. Dar să-mi răspunzi, ce face Dumnezeu acum. Ciobanul i-a răspuns:

— Împărate, Dumnezeu acum face scări de suit și de coborât. Împăratul a zis:
— Ce fel de scări sunt acelea, de suit și de coborât? Poți să-mi arăți și mie cum sunt acelea?
— Da, împărate. Dar pentru ca să te pot face să vezi și să înțelegi mai bine, acele scări cu rostul lor tainic, te rog dezbracă-te de hainele împărătești și poftim îmbracă hainele mele de cioban.

Împăratul a primit și îndată a îmbrăcat hainele ciobanului; iar ciobanul hainele împărătești. Ciobanul, cu o ținută demnă și maiestuoasă, înaintea privirilor curioase ale mulțimii de lume, a urcat pe trepte, sus pe tronul împărătesc. Așezându-se și stând pe tron, a zis cu glas tare în auzul tuturor:

— Împărate, deschide ochii și mintea, și vezi ce face Dumnezeu acum. El pogoară pe cei puternici de pe scaune și ridică pe cei umiliți. Ai înțeles?

— Da, am înțeles foarte bine și din cuvintele tale înțelepte, dezlegarea nedumeririlor mele. Pentru aceasta iert pe toți înțelepții din împărăția mea, care n-au fost în stare să-mi răspundă la ceea ce i-am întrebat; iar tu să fii dascălul lor și al doilea după mine și urmașul meu la tron, în împărăția mea.

„Când veți fi duși înaintea soboarelor, dregătorilor și împăraților, nu vă grijiți cum și ce veți răspunde sau ce veți zice. Că Duhul Sfânt vă va învăța pe voi întru acel ceas cele ce se cade a zice” (Lc. 12, 11-12).
Nicodim Măndiță; Învățături despre rugăciune

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,