Sunt multe suferințele și necazurile oamenilor. Sunt cruci sub a căror povară ființa pare că n-are nici o șansă, sunt dureri ce sapă șanțuri adânci în obraji și-n inimi, sunt povești ce inundă ochii de lacrimi și sufletul de groază, însă, mai presus de toate, sunt lupte câștigate prin credință și nădejde, demne de notat în paterice. Lupta cu boala nu a fost niciodată ușoară, însă lupta cu cea mai grea dintre boli te poate face erou, biruitor al temerilor și durerilor lumești, iar în final, câștigător al Raiului. Cancerul, boala secolului nostru, este, pentru cel ce înțelege suferința ca plată a păcatelor, o baie binecuvântată, care spală orice întinare a trupului, a minții și a sufletului. Este o pregătire pentru a intra curat în Împărăția lui Dumnezeu.
Când Constantina a aflat că e însărcinată pentru a doua oară, s-a cutremurat. Avea deja un copil de crescut, un soț bolnav și o situație materială destul de precară pentru un oraș costisitor cum este Bucureștiul. S-a speriat că nu va face față creșterii încă unui copil. Nu credea că are puterea să ducă această cruce. Planurile lui Dumnezeu însă erau cu totul altele, iar Constantina avea să ducă o cruce mult mai grea decât și-ar fi putut închipui vreodată. S-a îmbărbătat împreună cu soțul ei și și-au promis că vor face toate eforturile pentru a le asigura copiilor toate cele necesare. A avut o sarcină fără complicații, nu a fost la medici și nici la controale. Nici nu și-ar fi permis. Nu se ruga decât să aducă pe lume un copil sănătos.
Și așa s-a întâmplat! Sănătoși au fost, căci au fost doi! Nu mai înțelegea nimic. Nu știa cum va face față, dar bucuria de a fi mamă era dublă, triplă, infinită. I-a fost greu, însă copiii meritau orice efort. Se simțea mândră pe stradă cu trei băieți în jurul ei și, chiar dacă trăiau modest, ea se simțea bogată în fiecare seară când își punea puii la somn și-I mulțumea Domnului pentru tot binele din viața lor. Și boala soțului stagnase, iar acum toate păreau că intră pe un făgaș normal. Copiii creșteau și se bucurau de cele mai mici atenții, pe care părinții le ofereau cu greu. Au avut un Crăciun tare fericit când au primit de la Moșu’ un cățeluș pe care tatăl lor l-a găsit pe stradă chiar în Ajun, când se întorcea cam trist acasă, ducând cu sine doar câteva napolitane și o plăsuță cu portocale. Era un cățeluș fără adăpost, care a găsit multă dragoste în casa lor. Un cadou nemaipomenit pentru trei băieței năzdrăvani!
Era și greu și frumos, iar Constantina se împărțea cu bucurie între serviciu și familie, fiind prezentă în toate. Pe când cei mici aveau vreo 4-5 anișori, ea a început sa aibă ceva probleme de sănătate. Nu le dădea mare importanță. Nu avea nici timp, și nu dispunea nici de resurse materiale. Cu timpul însă s-au agravat, iar Constantina a ajuns la operație. S-a refăcut repede și și-a reluat rolurile, căci boala nu te scutește de datoria de mamă și nici nu-ți plătește facturile. Încă vreo trei ani și a urmat altă operație. Apoi, la puțin timp, a treia operație. Vizitele la medic se îndeseau, până când au devenit o rutină. Încet, încet, soțul a fost nevoit să preia mai toate activitățile. Doar el muncea, el se ocupa de casă și de cumpărături, el făcea lecțiile cu copiii. Constantina abia dacă mai reușea, în zilele ei bune, să facă ceva de mâncare. O durere nouă avea în piept de fiecare dată când pleca la spital. Uneori se gândea că poate nici nu se mai întoarce acasă.
Anii au trecut cu tratamente, lacrimi, nădejde, deznădejde și ajutor de la rude, prieteni, colegi de serviciu. Nu de puține ori au rămas fără resurse. Copiii au crescut. Fiul cel mare a intrat la liceu. În vacanța de vară s-a angajat pentru a mai suplimenta veniturile familiei. Cei mici erau la gimnaziu și învățau surprinzător de bine. Pentru ei lupta Constantina. Se ruga cu toată ființa să ajungă să-i vadă mari. Când durerile o copleșeau, se ascundea în camera ei. Poate uneori îi era rușine, poate se simțea inutilă sau o prea mare povară. Cine știe câte dureri, câte frământări, câte întrebări fără răspuns or fi fost în inima ei? Cancerul îi mușca nemilos din trup, măcinând tot, iar nu după mult timp a venit și verdictul: maxim 6 luni.
Singura certitudine pe care omul o are în viață e faptul că într-o zi va muri și, cu toate acestea, nimeni nu vrea să creadă că moartea e aproape. Nici ea nu a crezut. Și-a pus nădejdea în Sfinți și-n Maica Domnului, convinsă fiind că nu vor lăsa să fie luată de lângă copii. A acceptat chiar și testarea unor tratamente noi, în speranța că starea i se va îmbunătăți. A luptat mult, valorificând fiecare clipă.
A plâns când soțul ei i-a adus la spital câteva floricele. Se gândea că, poate, doctorii au spus că sfârșitul e tot mai aproape. Avea din ce în ce mai des suspiciunea că cei din jur îi ascund ceva. Spaima de moarte o sleia de puteri. Se îmbărbăta cu rugăciunea, se întărea cu fiecare cuminecătură, însă firea o biruia curând, iar frica repede-și făcea culcuș în inima sa. Petrecea foarte mult timp în spital. Aproape că se temea să mai plece acasă. Cu voia Domnului, au mai trecut doi ani și jumătate, timp în care Constantina a trăit cât alții în zece. A respirat cu poftă fiecare secundă, a prețuit fiecare zi, s-a hrănit cu fiecare clipă petrecută alături de soț și de copii, a iubit fiecare cuvânt, gest și privire, s-a rugat cu toată puterea, s-a bucurat de fiecare lacrimă, s-a lăsat deplin în voia lui Dumnezeu, trăind cu minunata convingere că toate-i sunt spre mântuire. A suferit cumplit, suportând noi și noi intervenții chirurgicale. De fiecare dată pierdea câte o bucățică din trupul ei, dar mai câștiga câteva luni de viață. I se părea un schimb corect și ar fi dat orice pentru încă puțin timp alături de familie.
În prima dimineață din Postul Paștelui, după aproape 10 ani de luptă cu boala, Constantina și-a dat ultima suflare. A luptat lupta cea bună, reușind să câștige timp. Un timp pământesc, în care a învățat cum să trăiască acceptându-și crucea, renunțând la cele lumești și iubind lucrarea curățitoare pe care Domnul i-a rânduit-o. Un timp al despătimirii, un timp al mântuirii pe care l-a fructificat cu credință, nădejde și dragoste.
Bianca Sârbu
București
Premiul
I la concursul de
eseuri al lunii noiembrie 2019
Marturie publicata in revista Familia Ortodoxa/martie 2020