
Un tânăr student a ieșit la plimbare cu profesorul său. În timp ce se plimbau, pe cealaltă parte a drumului, studentul a văzut o pereche veche de papuci, care pesemne că aparțineau țăranului sărac care lucra în câmp în apropiere și deja își termina lucrul.
Studentul îi spuse profesorului:
– Haideți să glumim pe seama acestui țăran. Să-i ascundem încălțămintea și să-l urmărim, în ascuns, să vedem ce va face.
MAI POȚI CITI ȘI Doamne, Iisus Hristos, Veşnicule Impărat
Atunci profesorul îi răspunse:
– Tinere, niciodată să nu glumești pe seama neputinței și durerii altuia. Dar de vreme ce ești bogat, poți să te bucuri de următorul fapt – pune câte o monedă de aur în fiecare papuc apoi ne vom ascunde în tufiș și vom privi reacția lui.
Studentul așa a și făcut și ei s-au ascuns în tufișul cel mai apropiat. Țăranul, în curând și-a terminat lucrul și a venit la locul unde și-a lăsat papucii și haina.
În timp ce se încălța, a simțit ceva în papucul său. La început a crezut că e o piatră, dar în curând și-a dat seama că e o monedă de aur. El a rămas uimit văzând moneda de aur, a privit gânditor în jur, un oarecare timp, dar nu văzu pe nimeni. A pus moneda în buzunar și a început să încalțe al doilea papuc, dar spre uimirea lui, a găsit și acolo o monedă de aur.
Deodată, fiind profund uimit, a căzut în genunchi, și-a îndreptat fața spre cer și a început să se roage și să mulțumească.
În rugăciunea sa el a pomenit-o pe soția sa grav bolnavă, pe copiii săi care nu au ce mânca, și acum, datorită unei mâini nevăzute, care i-a dăruit monedele, ei în sfârșit vor fi salvați. Și bietul om, cu lacrimi pe obraz, îi mulțumea Bunului Dumnezeu pentru marea Lui purtare de grijă.
Studentul sta și privea, șocat, cu ochii plini de lacrimi. Profesorul îl întrebă:
– Dacă ai fi glumit în modul în care ai dorit la început, ai fi fost mai fericit decât te simți acum ?!?
– D-le profesor, mi-ați dat o lecție pe care nu o voi uita niciodată !! Acum am înțeles cuvintele pe care nu le înțelegeam mai înainte: << cel ce dăruiește este mai fericit decât cel ce primește. >>
– Prin urmare, dacă vrei să faci un bine, grăbește-te că nu vei regreta. Urmează-ți glasul conștiinței și nu te abate din calea virtuților.