
În ținutul din jurul Betleemului se aflau în acea noapte păstori care stăteau pe câmp cu turmele lor. Ei își păzeau oile de numeroasele animale sălbatice ce dădeau târcoale în întuneric.
Dintr-o dată, noapte adâncă din jurul lor a fost luminată de slava lui Dumnezeu și un înger al Său a venit lângă ei. Văzându-l, păstorii s-au înfricoșat, însă îngerul i-a liniștit și le-a propovăduit despre nașterea Mântuitorului.
Păstorii au putut vedea alături de îngerul care le vorbise, o mulți de alți îngeri.
După ce îngerii au plecat, păstorii, încă foarte uimiți, și-au propus să meargă să vadă nașterea Mântuitorului.
Când au ajuns la Betleem, i-au găsit pe Maria și Iosif și-au văzut cu ochii lor pruncul culcat în iesle, întocmai cum le spusese îngerul. Păstorii au povestit totul Mariei și lui Iosif, explicând plini de însuflețire ce îi adusese la ei. Maria a primit cu bucurie cuvintele lor și le-a păstrat cu smerenie în inima ei.