Pe Valea Prahovei, la Busteni, in marginea padurilor vesnic verzi de sub Caraiman, a trait calugarul Gherontie Puiu, omul caruia Maica Domnului i-a poruncit sa ridice o manastire la poalele Bucegilor. Cu multa stradanie si indarjire a reusit sa-si indeplineasca visul.
Azi, pe dealul numit de localnici Palanca, intr-o zona rupta din Rai, se ridica o mandra manastire ce poarta hramul „Inaltarea Sfintei Cruci”.
In aerul proaspat ca o respiratie de inger parintele ne-a intampinat plin de caldura. Intreaga lui fiinta exprima bunatate si sfintenie. Vorbea bland, in grai dulce, moldovenesc, si ascultandu-l, aveai senzatia ca il tii de mana pe Dumnezeu.
Intreaga viata a calugarului, astazi in varsta de 72 de ani, e un martiriu. A venit pe lume la Todiresti, aproape de Iasi. Tata il parasise, iar mama lui a murit la spitalul din Ruginoasa in timpul nasterii. Crezandu-l mort si pe prunc, moasele l-au pus intr-un lighean si l-au aruncat pe malul garlei, printre gunoaie. Dupa un timp a trecut pe acolo o taranca si, auzind copilul scancind, l-a luat in brate. Asa a ajuns micutul in casa familiei Puiu Petrache din Todiresti. Oamenii l-au ingrijit cu multa dragoste. „Comunistii ne-au tuns barbile si pletele”Cand s-a facut mare, a luat calea calugariei. A stat la manastirea Neamt pana in 1959.
Tot in acel an a venit decretul de evacuare a lacasurilor manastiresti. „Intr-o zi au sosit cateva masini cu militieni in fata manastirii si ne-au luat pe sus, povesteste parintele. Am fost purtati toata noaptea pe drumuri, iar in zori am ajuns la Iasi, unde ne-au bagat in baraci. Comunistii ne-au tuns barbile si pletele, ne-au dat straie muncitoresti si ne-au obligat sa ne adresam unul altuia cu tovarase. Era un fel de lagar de munca. Intr-o noapte am fugit, dar m-au prins”. Militienii l-au dus la arest si l-au obligat sa semneze o declaratie precum ca ar fi incercat sa-i ucida. Acuzat de tentativa de evadare si agresarea organelor de militie, este condamnat la 15 ani de munca silnica in lagarul de la Periprava. Profitand de neatentia gardienilor, Gherontie fuge din nou. A stat cu ursul in pestera. De data asta reuseste si ajunge la Timisul de Sus, in judetul Brasov. De acolo a urcat pe platoul Bucegilor si, dupa doua zile de mers, a descoperit o pestera intre Claia Mica si cea Mare. Aici a trait zece ani ascuns. Si-a inchipuit un altar din piatra unde slujea Sfanta Liturghie.
Se imbraca cu zdrente de la ciobani, manca radacini sau fructe si se intalnea adesea cu jderii pe carare. A impartit pestera la un moment dat cu un urs batran si bland. Cu el mai vorbea ca sa nu se plictiseasca. Zilnic, calugarul se ruga la crucea cea mare de pe Caraiman, jurandu-i Maicii Domnului ca va construi o manastire cu hramul Inaltarea Sfintei Cruci daca se va intoarce cu bine in lume.
Dupa anii de sihastrie, Gherontie coboara in 1970 de pe munte. A mers pe jos pana in Todiresti, unde a descoperit ca parintii adoptivi ii facusera de mult pomenile. Semnul divin. Anii au trecut peste Gherontie, dar el era tot cu gandul la biserica promisa Fecioarei Maria.
În 1995 a venit cea din urmă încercare. Chiar în timp ce spovedea o credincioasă, Părintele Gherontie a făcut un accident vascular şi a paralizat. O jumătate din corp nu şi-o mai putea mişca.
„M-au internat în spitalul din Tătăraşi. Stăteam întins pe pat, privind pe fereastră chiar turlele de la Cetățuia. Auzeam din cand în cand aceeaşi voce blandă, ca o mangaiere, a Măicuței Domnului, care-mi şoptea în urechea dreaptă: „Mai ai o vamă!” Uneori, noaptea, vedeam o lumină care vine langă geam, de parcă m-ar fi supravegheat. Am stat aşa trei luni, după care am fost trimis la un sanatoriu din Sinaia şi dat în grija unui neurolog. Doctorul mi-a spus că voi avea nevoie de cațiva ani pentru refacere, însă eu am rămas … doar o singură noapte!”
Părintele Gherontie pare el însuşi de-a dreptul cutremurat de măreția acestei ultime întamplări. După ce a fost instalat într-o cameră cu încă un preot şi un alt creştin, bolnavul a adormit o vreme. Cand s-a trezit, ceilalți doi se uitau la televizorul din salon fără să vadă că în fața ecranului se afla o tanără fără varstă, cu chip de lumină, îmbrăcată în straie mănăstireşti.
„Am ramas de-a dreptul înmărmurit, căci nu o văzusem niciodată pe Măicuța Domnului atat de aproape. S-a uitat lung la mine şi mi-a spus: „Te-am adus aici cu o misiune… adu-ți aminte!”
Cum să o îndeplinesc, Măicuța Domnului, tocmai acum, cand sunt paralizat? i-am răspuns. „Trezeşte-te, că nu eşti bolnav.” Am auzit vocea blandă a Preacuratei. Mi-a repetat aceste vorbe de trei ori. Apoi a rostit mai apăsat, de parcă trebuia cu tot dinadinsul să-mi amintească acele ultime cuvinte: „Vei găsi un brad cu şase ramuri, langă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea cruce la care te-ai jurat. Acolo să faci mănăstirea!”
Gherontie s-a ridicat brusc din pat. Vecinii de salon se uitau la el incremeniti. A doua zi, medicul il privea la fel de uluit cum pleaca din spital pe propriile picioare. Calugarul s-a oprit la primarul din Busteni si l-a rugat sa-l ajute cu un teren. Acesta l-a dus chiar pe plaiul Palanca. „Cand am ajuns aproape de un brad retezat am vazut de trei ori o stralucire puternica, asa ca de la o lampa de sudura. Am pus mana la ochi. Acela era semnul! Ne-am apucat sa construim”. Impreuna cu credinciosii din Busteni, primind ajutoare si donatii, parintele Gherontie Puiu si-a vazut visul cu ochii.