Era o femeie măritată cu un bărbat, însă atât de îmbunătățită cu viața și așa cinstitoare de Dumnezeu, încât trăia la casa ei ca într-o mănăstire. Totdeauna se ducea la biserică, da milostenie, postea și alte fapte bune făcea. Numai un păcat a făcut pe care niciodată nu l-a mărturisit nimănui, ticăloasă. Și de multe ori ar fi vrut să-l spună duhovnicului și se ducea înadins pentru aceasta, însă după ce-și mărturisea celelalte păcate, se rușina și nu-l spunea. Însă de multe ori sta ea înaintea Icoanei Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, plângând nemângâiată și se ruga milostivirii ei să-i ierte greșeala sa.
Mai pe urmă a murit femeia aceea, fără să-și fi mărturisit fărădelegea sa la oameni. Și n-au îngropat-o până a treia zi, pentru că așteptau pe o fiică aia care era plecată de acasă intr-un alt oraș. Când îi cânta prohodul în biserică, a înviat cea moartă și a șezut în sicriu, zicand acestea: „Mare este puterea Ta, pururea Preafericită, Stăpână”.
Apoi zicând sa-i aducă pe duhovnic a mărturisit lui păcatul cel ascuns, după care a zis în auzul tuturor: „Eu, ticăloasa și nepriceputa, fiindu-mi rușine, n-am mărturisit un păcat pe care îl făcusem; am plâns însă amar în fiecare zi cu multă zdrobire de inimă, și m-am rugat pururea Fecioarei Născătoare de Dumnezeu să facă milă cu mine să nu fiu muncită veșnic pentru fărădelege aceea. Îndată ce a ieșit din trup ticălosul meu suflet, ca niște lupi turbați m-au răpit diavolii râzând de păcatul meu cel ascuns și bucurându-se, căci socoteau că au să mă stăpânească. Iar dacă au ajuns cu mine în munca iadului, unde întunericul era nepătruns și chinuirea neasemănată, iată că a venit Mijlocitoarea celor ce se pocăiesc și Împărăteasa îngerilor, care strălucea mai mult decât soarele și a gonit tot întunericul locului aceluia cu nemărginita lumină a Dumnezeirii ei. Atunci ocărând pe spurcații diavoli că m-au luat fără de porunca Domnului, m-a luat din mâinile lor, zicând: „Să o ducem la Dreptul Judecător și orice va hotărî milostivirea Lui se va face”. Apoi a zis către mine: „Nu te teme fiică, eu sunt ajutătoare ție”.
Iar dacă am ajuns la Stăpânul Hristos, L-am văzut șezând pe scaunul Slavei Lui, foarte necăjită asupra mea și pornit spre mânie, ca să mă trimită în munca cea veșnică. Atunci Stăpâna mea cea mult lăudată i-a zis lui cu multă smerenie: „Mă cuceresc și rog bunătatea Ta, Preamilostivul meu Fiu și Dumnezeule mult îndurate, pentru milostivirile îndurărilor Tale și pentru sângele cel prea scump pe care L-ai vărsat pentru păcătoși, iartă pe acest suflet ticălos, că știi câtă evlavie are către mine și către lacrimi a vărsat înaintea Icoanei mele, plângându-și fărădelege sa”. Domnul i-a răspuns: „Preaiubita mea Maică, știi cum că nimeni nu poate să se mântuiască fără de taina mărturisirii cea mântuitoare pe care nepriceputa aceasta a defăimat-o, iar acum nu este cu putință să o iert, că în iad nu este pocăință”. La care Stăpâna i-a răspuns: „Adevărat este, Fiul meu cel Preadulce, nimeni nu poate să se mântuiască fără de mărturisire, însă Tu ești acela ce stăpânești viața și moartea și Ție toate îți sunt cu putință. Rogu-mă dar Ție, adu-ți aminte de multele faceri de bine pe care le-a săvârșit ticăloasă și mai ales dorirea cea înfocată, dragostea și credința cea mare pe care o are către mine și arată către dânsa milostivirea cea nemărginită care covârșește toate fărădelegile”. Atunci El i-a răspuns: „Pentru ca să nu te supăr, O! Maica Mea, poruncesc să se întoarcă sufletul în trupul ei, ca să-și mărturisească păcatul ei și apoi să aibă iertare”.
Acestea zicând Stăpânul, m-a dus îngerul meu și am înviat după cum vedeți și peste puțin iarăși am să mor. De aceea vă rog pe voi, pe toate rudeniile și prietenii mei și pe tine, preaiubita mea fiică, lăsați lacrimile că din acestea nici un folos nu am. Liturghii însă, cât de multe să dați și milostenii să faceți pentru mine și vă păziți pentru dragostea lui Dumnezeu în viața voastră, ca să nu greșești nimic și vă mărturisiți cu de-amănuntul și deplin toate păcatele”. Acestea zicând, s-a odihnit în Domnul. Să știți că aceasta femeie nu s-a mântuit prin posturi, prin milostenii sau prin alte fapte bune pe care le avea, pentru că orice facere de bine ar săvârși cineva când se află în vreun păcat de moarte nemărturisit, nu se mântuiește. Din aceasta dar sa cunoastem cat de mult folos capata acela care are evlacie catre Maica Domnului si dupa cuviinta o cinsteste si se inchina Ei si se roaga in fiecare zi.
Amin.