Mirela Retegan: „Dacă Dumnezeu e Tatăl Ceresc, atunci eu ar trebui să Îi cer tot ceea ce i-aș cere tatălui meu. Cu intensitate. Cu îndrăzneală.”

Ce să Îi spun eu Lui? Ce să le spun eu lor? Presupun fie că ei știu deja, fie că o să se sperie sau poate n-o să înțeleagă. Și, apoi, îi mai și supăr și îngrijorez. Așa că mai bine nu le spun nimic, vorbesc cu ei doar banalități.

Dacă Dumnezeu e Tatăl Ceresc, atunci eu ar trebui să Îi cer tot ceea ce i-aș cere tatălui meu. Cu intensitate. Cu îndrăzneală.

Dacă Dumnezeu e Tatăl Ceresc, atunci El mă iubește așa cum mă iubește tata sau poate chiar mai mult, pentru că și tata era om.

Dacă Dumnezeu e Tatăl meu Ceresc, îmi fac curaj și săptămâna asta Îi spun tot. Și bune, și mai puțin bune. Și lucruri pentru care am fost fericită, și cele pe care le-am înțeles chiar dacă nu mi-au plăcut, dar și cele cu care încă măchinui să le prind sensul.

Săptămâna asta o să îmi fac ordine în suflet. Pentru ca atunci când Dumnezeu o să spună in noaptea de Înviere, prin gura preotului „Veniți de luați lumină!”, eu să știu că mă duc să iau Flacăra pe care mi-a trimis-o Tatăl Ceresc și că e cel mai important dar pe care poate să-l primească un om: lumină în inimă, lumină în minte. Lumină din Lumină pentru el și pentru ceilalți.

Astăzi,Aici,Acum

Sursa: https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fmirelaretegan.ro%2Fblog%2Fgandurile-mirelei%2Fe-greu-sa-vorbesti-cu-dumnezeu-la-fel-de-greu-cum-e-sa-vorbesti-cu-parintii-tai-id1583.html%3Ffbclid%3DIwAR2rCdDKfu1eg-PhFwgRj4Fc0B_7rf6ZV3HcGmBpDUYYqlg5wbMOlTDuwKI&h=AT2I08_ndQitPONv0zmNbtajQm_sB2PBz6_BdBk7PC0cAK9LCYwRLWO_ns5ZcdhVmBstBqlkcOtnT614ncLeAdlBgD1Uku6ksIauIF6d_zooedyPEwd6owof5muYG6Wrws0&__tn__=-UK-R&c[0]=AT2lG68sA2yRoffij7-xLvEWzkQiEDemtz-rq2R0T9sH2a-HXt9wjfKmuPGm_GLhPRiaywU4EiLXT0efzLEL_mvfn9kJzFFlB-EmAGyZ4tnPOfII9kdkz6l92mpspGe7QVzv4GeklKs6dJebZ-qACW5XNgA877htQeBNID53ruwQBDc

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,