Dimineața, devreme, abia trezita din somn fetița mea Cristina (4 ani ) mă întreabă veselă :
– Ce păpăm astăzi la micul dejun?
– Cereale cu lapte îi spun eu repede.
– Și trebuie să-i mulțumim lui Doamne – Doamne pentru aceste cereale?
– Desigur, draga mea, atâția copii și-ar dori să le aibă și nu le au…
Rămâne gânditoare o clipă apoi:
– Mami, dar Doamne – Doamne ce papă la micul dejun?
– Ce papă?
– Da, cu ce se hrănește El dimineața?
– Cred ca…cu dorul omului de El, cu asta se hrănește dimineața.
Cristina, stă o clipă pe gânduri cu ochii spre geamul bucătăriei, de unde se vede cerul albastru.
– Mami, ce rău îmi pare ca de-atâtea ori l-am lăsat pe Dumnezeu să flămânzească după mine…
O secundă doar îmi vine să spun și eu același lucru dar rușinată, îmi păstrez în gând iertarea și șoptesc doar: Mulțumesc Ție, Doamne, că vorbești prin gura copiilor !
Lenuța Neacsu