„Nimeni nu a urcat la Ceruri cu răsfățul”

Vrem binecuvântarea lui Dumnezeu, vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununile mântuirii, vrem raiul, îi cinstim pe sfinți și pe mucenici, dar nu vrem pătimirea celor rele.

Osuferință gravă a oamenilor contemporani, chiar și a credincioșilor, este lipsa dispoziției de a ridica și de a-și duce propria cruce și de a-L urma pe Mântuitorul nostru Cel Răstignit. Vrem binecuvântarea lui Dumnezeu, vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununile mântuirii, vrem raiul, îi cinstim pe sfinți și pe mucenici, dar nu vrem pătimirea celor rele, nu vrem postul și strâmtorarea înfrânarii, nu răbdăm încercările și bolile, nu suferim plecarea din viața aceasta a celor dragi nouă, nu suportăm nedreptățile și izgonirile.

Confortul și consumismul influențează cadrul vieții noastre duhovnicești. Însă, precum scrie Sfântul Isaac Sirul, „nimeni nu a urcat la Ceruri cu răsfățul”. Și înțeleptul Sirah susține: „Fiule! Când vrei să te apropii să slujești Domnului Dumnezeu, gătește-ți sufletul tău spre ispită”.

(Arhimandritul Atanasie Anastasiou, Spovedania. Îndrumar, Editura Sofia, 2004, pp. 115-116)

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,