Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, luni seară, că deschiderea lăcaşurilor de cult trebuie gândită foarte bine, subliniind că este nevoie în acest sens de ajutorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR).
„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile, trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în prima fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, să vedem ce putem face”, a declarat Vela, potrivit wowbiz.ro
El a adăugat că, “dacă suntem vigilenţi, vom putea să ne gândim şi la nunţi şi botezuri, dar evident fără 500 sau 1000 de persoane”.
Vela a precizat că, în opinia sa, acest virus va schimba românii, iar valul al doilea, preconizat în toamnă, va fi mult mai bine pregătit.
“Cred că acest virus ne va schimba. Dacă vine valul doi suntem mai bine pregătiţi. Cred că trebuie să ne vaccinăm”, a declarat ministrul de Interne.
“În principiu, de la 15 mai restricţiile de noapte vor fi ridicate, dar nu să te apuci să te duci la sală, ci pentru chestii importante. Vacanţa o văd ca pe o şansă pentru turismul românesc, poate virusul ăsta a trezit în noi un sentiment de naţiune, să vedem răsăritul la Marea Neagră, nu doar la Mediterană. A trezit sentimentul de siguranţă naţională, nu doar globalizarea. Vom descoperi Delta, mănăstirile din Moldova” a afirmat ministrul de Interne.