Nu sunt o femeie fericită. Dar nici nefericită nu sunt. Sunt între cele doua stări. Sunt liniștită, sunt pace

Fericită am fost. Cunosc starea în toate formele ei. În profunzime pot sa zic. Problema ei este că e nestatornică, e o stare de moment. Sau de momente. Nu de zile, luni, sau ani. Nu e continuă. Dacă ar fi să compar fericirea cu ceva, aș spune că seamănă perfect cu un foc de artificii. îți umple brusc sufletul și trupul, și la fel ca și artificiile se destramă încetișor, lăsând în urma ei bucuria că ai văzut-o, că ai trăit-o. Între momentele astea se așează liniștea. O liniște plăcuta, vecină cu bucuria.

Nefericirea? Cum să nu! Am trăit-o și pe asta. Toate o trăim, inevitabil. Ce doare, afurisita! Nu te lasă să dormi, să mănânci, să te bucuri. Te lasă în schimb să plângi muuuult și bine! Îți golește sufletul de toate frumusețile lumii și ți-l umple cu lacrimi, durere, amar și ceață. Nu știi încotro s-o iei.

Cauți atunci, dacă ești puternică un alt drum. Dacă ești mai “slabă de fire”, ceața te încurcă și rămâi pe cel pe care ești. Și atunci trebuie să te gândești că nu poți căuta alt drum, când ești deja pe unul. Așa că renunță și caută-l pe celălat. Numai așa reușești să scapi de nefericire. Altfel devine o boala care îți mănâncă sufletul, zilele sau viața.

Între cele doua stări – fericire și nefericire – este liniștea. Toți o cautăm. Toți ne-o dorim. Până la urma, cred că e starea cea mai dorită de noi, chiar dacă nu conștientizăm asta.

Și liniștea are bucurie, bucuria de a trăi cu ochii deschiși. Fără lacrimi, fără durere, fără neliniști, fără… fără… fără!

Liniștea e singura stare care mă lasă să văd viața în culorile ei reale. Și mie doar realitatea îmi place.”

Sursa: facebook

Filed under: Părintele CalistratTagged with: ,