Am auzit de multe ori în ultimul timp o expresie cu pretenție de ortodoxie în ea: “Vaccinul meu este Hristos!” Dragii mei, știu la ce vă referiți atunci când faceți cu orgoliu afirmația aceasta. Numai că este destul de incorectă, deoarece canalizează atenția creștinului exclusiv asupra puterii tămăduitoare de trupuri a Domnului nostru.
Începătorii în credință, sau chiar mai rău, indiferenții religios vor înțelege că dacă vrei să nu te îmbolnăvești de Covid sau de alte boli, este suficient să mergi la popa să-ți dea “pâinica” aia din potir. Adică.. L-am transformat pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în piramidon, biseptol și penicilină!!
Dragii părintelui, să nu uităm că în momentul împărtășirii preotul îi explică credinciosului că Euharistia i se dă înainte de toate “SPRE IERTAREA PĂCATELOR ȘI SPRE VIAȚA DE VECI”! Sănătatea trupească ce rezultă din prezența euharistică a lui Hristos în om este doar consecința vindecării profunde a părții spirituale a lui, adică a sufletului.
Omul îmbolnăvit prin păcat se însănătoșește prin Hristos, dar nu putem să Îl reducem pe Domnul nostru la un simplu vaccin! Chiar am văzut în ultimul timp o tendință de înmulțire a prezenței enoriașilor la Sfântul Potir, dar nici o tendință de schimbare a propriilor obișnuințe greșite din viață, ceea ce mi-a dat de înțeles chiar acest lucru, că lumea a aflat că în Biserica Ortodoxă există un “vaccin” gratuit foarte eficient (eficiență de 100 %)!
Nu, nu vreau să mergem pe calea unei împărtășiri cu Hristos FĂRĂ O VIAȚĂ ÎN HRISTOS, că nu vom rezolva nimic în felul acesta. Iisus Hristos nu este “vaccinul” nostru, El este MÂNTUITORUL SUFLETELOR NOASTRE, amin!
Părintele Sorin Croitoru de la Mantova