Prezența Duhului Sfânt a creat starea de sfințenie în umanitatea pe care o adusese Hristos prin jertfa sa. Hristos a întemeiat crești¬nismul, iar Duhul Sfânt i-a dat puterea de a se dezvolta. Era normal ca după prăznuirea ¬Duhului Sfânt să se amintească starea de sfințenie din istoria umanității. Duminica Tuturor Sfinților ne aduce aminte de ¬lucrarea continuă a lui Dumnezeu în creație. Prin harul Duhului Sfânt, Biserica a reușit să fermenteze lumea, care a devenit un aluat al unei noi conștiințe: cea a sacralității.
Ce sunt acești sfinți pe care îi prăznuim astăzi? Dacă l-aș cita pe părintele Rafail Noica, aș spune că ei reprezintă normalitatea vieții umane, căci sfințenia este starea omului de dinainte de cădere. Cu alte cuvinte, ceea ce trăim noi, în această viață orizontală, nu este normalitatea pentru care am fost creați. De aceea omul nu se simte satisfăcut de această viață și are permanent stări conflictuale, cu el, cu societatea, cu lumea pe care nu o poate înțelege. Tensiunea omului în viață arată că aceasta nu îi este proprie, nu este a lui. De aceea, parcă nu aș numi-o viață, ci drum spre viață. Căci viața omului este în veșnicia lui Dumnezeu.
Omul poartă în el acest germene al sfințeniei, căci o simte în profunzimea inimii lui. El se simte chemat spre sfințenie, de aceea creează și încearcă să se apropie de perfecțiune. Aceasta este expresia sfințeniei din om, care orientează pământul spre cer prin operele sale. Arta adevărată și nu cea vulgară este o scară a umanului care vrea să urce prin sine spre Dumnezeu. Este apreciabilă această trudă, căci este urcușul omului spre cer prin artă, prin ¬literatură, prin filosofie etc. Dar să nu uităm că nu noi punem scara pentru a ne urca spre cer, ci Dumnezeu coboară spre noi. Adică fără de El nu putem urca. Orice am face fără de El, fie și capodopere, este uimitor, fascinant, dar niciodată divin.
O operă de artă, o carte de filosofie, un tablou, o voce minunată te fascinează, dar nu te poți prosterna în fața ei. Nu simți divinul, ci doar umanul în forma lui cea mai înaltă. Iar umanul este mărginit, oricât de înalt ar fi. Duminica aceasta prăznuiește urcarea umanului spre Dumnezeu, prin starea de sfințenie. Sfinții prăz¬nuiți reprezintă victoria crești¬nismului asupra istoriei, urcarea umanului spre cer, dincolo de orizontalitatea vieții. Sfinții ne arată că drumul spre veșnicie poate fi parcurs. Sfin¬țenia nu este a omului, ci a lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu sfințește, iar omul este sfințit și devine astfel sfânt. Noi doar recunoaștem ceea ce Dumnezeu a sfințit. De aceea, sfinții depășesc proclamările noastre de canonizare. Ele pot veni după sute de ani, dar sfântul este deja în sfințenia lui Dumnezeu imediat după moartea lui trupească.
Prin această duminică și sărbătoare a prăznuirii tuturor sfin¬ților, Biserica Ortodoxă recu¬noaște faptul că nu toți sfinții au ajuns în calendarul ei și că sunt încă mulți sfinți anonimi, pierduți în istorie, pe care îi știe doar Dumnezeu, îi cunoaște cu numele și viața lor. Și totuși, pentru a nu îi uita, chiar dacă nu îi cunoaștem, Biserica ne-a rânduit această sărbătoare a tuturor sfinților. Îi prăznuim pe toți ca să nu uităm că viața creștină stă pe jertfa vieții lor, pornind de la Jertfa lui Hristos.
Sursa: ziarullumina