Părintele Constantin Necula: „Vă rog să vă concentrați pe icoane, nu pe ecrane de televiziune”

Ne despărțim de o duminică grea, o duminică dificilă pentru că ne aduce aminte de unde plecăm, de alungarea din Rai. Suntem chemați să nu fim ca Adam și Eva, dar până la urmă să fim după chipul și asemănarea lui Dumnezeu Cel care pe Adam și Eva chemându-i la Sine, iar aceștia goi fiind, rușinându-se, promite și ridicarea păcatului din mijlocul lor și redăruirea dimensiunii nemuritoare întru care postim, întru care viem, întru care înviem. De aceea, îmi îngădui să vă spun: postiți cu zâmbetul! Postiți cu dragoste! Postiți cu bucurie! Nu suntem niște „looseri” de Dumnezeu, ci suntem cei care primindu-L pe Hristos de partea noastră, știm că postim de dragul Lui și pentru împlinirea în El.

Săptămâna aceasta ne va chema la o frumoasă deschidere de inimă, la o întâlnire cu canoane, cu rugăciuni, cu cântări speciale, mai cu seamă cu efortul acesta de a ține bine închis eșantionul de consumism pe care îl avem fiecare dintre noi în casă – frigiderul. Nu e vorba doar să nu mâncăm, ci e vorba și să nu ne lăsăm mâncați de ură, de răutate, de neatenție, de lipsă de dragoste în raport cu oamenii. Poate că vom posti mai cu înțelepciune dacă ne aducem aminte în ce vremuri trăim, cât de grea este de înfruntat această perioadă, cât de dificil ne este să rămânem oameni când ceilalți ne cer să fim ne-oameni.

Vă rog să vă concentrați pe icoane, nu pe ecrane de televiziune. Să vă concentrați pe cuvinte, nu pe vorbărie. Pe rugăciune, nu pe bârfă, nu pe ură, nu pe minciună, nu pe delațiune duhovnicească. Să vă concentrați pe ce ne-a dat Hristos mai de preț: așteptarea Învierii. Postim pentru că așteptăm să ne întâlnim cu Domnul Cel înviat. Nu postim ca niște oameni înfrânți. Nu postim, dacă vreți, cu brațele coborâte a umilință și a înfrângere, ci postim ca niște oameni curajoși, ca niște oameni care știm că Îl avem de partea noastră pe Domnul Hristos. În lume știm că sunt ispite, ca și în viețile noastre, dar Dumnezeu ne vrea îndrăzneți în postire.

Sfânta cântare a Triodului ne îndeamnă să intrăm în stadionul virtuților, în această încercare de a ne exercita și de a ne exersa în virtuțile care ne țin vii. De aceea îi frumoasă perioada aceasta a postului. E ca o sală de sport – mi-ar fi plăcut să o spun eu, dar a spus-o Sfântul Ambrozie cu sute de ani înainte –, o palestră spirituală, o sală în care învățăm să ne dezvoltăm conștiința, lucrarea și virtuțile de care avem nevoie ca văzându-l pe Domnul Hristos să nu-L confundăm. Și, mai cu seamă, să nu confundăm alți dumnezei ce se prezintă atât de minunat înaintea noastră cu Dumnezeul nostru Cel viu.
În taina aceasta a deschiderii postului trăim, de fapt, și măsura duhovniciei pe care fiecare dintre noi am asumat-o. E înțelept Dumnezeu. Nu ne-a chemat dintr-o dată să urcăm pe o pantă abruptă, ci de fiecare dată ne face câte o oprire, ne face câte o stație în care să ne oprim, să ne tragem sufletul și să mergem cu discernământ mai departe. De fapt, ce ne cere cu adevărat postirea este să ne recăpătăm discernământul, discreția, bunul simț de a fi creștini ortodocși.

Mă rog la Dumnezeu să fim sănătoși toți și să putem să ducem cu frumusețe provocarea aceasta a postului la îndeplinire. E o provocare să dobândim virtuți, să lucrăm cu ele. Să punem mâna pe Scriptură și să citim. Să nu ne temem să ne rugăm. Să ținem Psaltirea aproape de sufletul nostru și măcar de un verset din acelea să ne agățăm. „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” (Psalmul 50, 1). Să înțelegem că singura certitudine care ține lumea este mila lui Dumnezeu și din ea ne hrănim toți. Țineți minte că la Facere se spune: „a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi” (Facerea 1, 5). Așa va fi în fiecare zi din postul acesta, care e o cincizecime de zile în care ne sporim iubirea. Să mergem! Ierusalimul se vede de departe.

sursa doxologia.ro

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,