Pentru ce Dumnezeu îngăduie diavolului să ne ispitească?
Ca să îşi aleagă Fiii Săi. „Fă diavole, orice vrei”, îi spune Dumnezeu, pentru că orice ar face, în cele din urmă îşi va zdrobi mutra sa de piatra cea din capul unghiului, care este Hristos.
Dacă credem că Hristos este piatra cea din capul unghiului, atunci nimic nu ne va înfricoşa.
Dumnezeu nu îngăduie o încercare, dacă nu va ieşi ceva bun. Când Dumnezeu vede că din ea va rezulta un bine mai mare, lasă pe diavol să îşi facă treaba sa. Aţi văzut ce a făcut Irod? A omorât 14.000 de prunci, dar a făcut 14.000 de mucenici îngeri. Unde ai văzut tu mucenici îngeri? Diavolul şi-a dat peste mutră! Dioclețian s-a făcut împreună lucrătorul diavolului chinuind pe creştini cu asprime, dar fără să vrea, a făcut bine Bisericii lui Hristos, pentru că a îmbogăţit-o cu Sfinţi. Credea că va face să dispară toţi creştinii, dar n-a făcut nimic. A lăsat o mulţime de Sfinte Moaşte ca să ne închinăm la ele şi a îmbogăţit Biserica lui Hristos.
Dumnezeu putea să-l desfiinţeze pe diavol; doar este Dumnezeu. Dacă ar vrea şi acum l-ar aduna ghem în iad, dar îl lasă spre binele nostru. Îl va lăsa să chinuiască făptura lui Dumnezeu? L-a lăsat, însă numai până la un punct şi până la o vreme, ca să ne ajute prin răutatea lui; să ne ispitească şi astfel să alergăm la El. Numai dacă vede de mai înainte că va ieşi un bine, îi este îngăduit lui aghiuţă să ne ispitească. Dacă nu iese binele, nu i se îngăduie. Toate le îngăduie Dumnezeu pentru binele nostru. Aceasta să credem. Dumnezeu lasă diavolul să-l lupte pe om. Fără luptă nu se face sat. Dacă nu ne-ar ispiti diavolul, am crede, poate, că deja suntem şi sfinţi. Aşadar Dumnezeu îngăduie diavolului să ne lovească cu răutate, pentru că prin lovitura ce ne-o dă, alungă tot praful de pe noi şi ne scutură sufletul nostru cel prăfuit. Sau îl lasă să se repeadă să ne muşte, ca să scăpăm la El. Dumnezeu ne cheamă mereu, dar noi, de obicei, ne îndepărtăm de Dumnezeu, şi numai dacă se iveşte vreo primejdie alergăm la El. Când omul se va uni cu Dumnezeu nu mai există loc să mai intre cel viclean, dar nici nu mai există motiv ca Dumnezeu să îngăduie celui viclean să-l ispitească, ca să fie nevoit omul să scape la Dumnezeu. În tot cazul, oricum ar fi, cel viclean ne face bine; ne ajută să ne sfinţim. De aceea şi Dumnezeu îl îngăduie.
Dumnezeu a lăsat liberi nu numai pe oameni, ci şi pe diavoli, pentru că nu pot vătăma sufletul omului. De ce oare spune acel avva: „Ridică ispitele şi nu se va mântui nimeni”? (Pateric, Avva Evgarie, 5, p71). Pentru că ispitele ajută foarte mult. Nu pentru că diavolul poate face vreodată binele – fiind el rău – ci Bunul Dumnezeu împiedică piatra ce ne-o aruncă să ne spargă capul, şi ne-o dă într-o mână, iar în cealaltă ne dă migdale, ca să le spargem şi să le mâncăm. Adică Dumnezeu îngăduie ispitele nu pentru ca diavolul să ne tiranizeze, ci în felul ăsta să dăm „examene” pentru cealaltă viaţă şi să nu avem pretenţii nesăbuite la a Doua Venire. Trebuie să înţelegem bine că ne războim – şi avem să ne războim câtă vreme ne vom afla în viaţa aceasta – cu însuşi diavolul. Câtă vreme trăieşte omul, are multă treabă de făcut pentru îmbunătăţirea sufletului lui şi are dreptul să dea examene duhovniceşti. Dacă moare şi nu trece, cade. Reexaminare nu există.
Extras din „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”- Părintele Paisie Aghioritul