
Arhimandritul Teofil Paraian de la Manastirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus, unul dintre marii duhovnici al românilor, acum doisprezece ani pe această dată s-a mutat la Domnul.
Parintele Teofil Paraian, mostenitor al cuvintelor si duhului Parintelui Arsenie Boca, a fost unul dintre cei mai mari duhovnici pe care poporul roman i-a avut in ultimii ani. La mormantul sau continua sa vina si astazi nenumarati credinciosi, precum in timpul vietii, pentru a primi binecuvantare si a se impartasi de rugaciunile sale.
Ioan Paraian, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in ziua de 3 martie 1929, in localitatea Toparcea, din judetul Sibiu. Parintii sai, oameni simpli, au primit de la Dumnezeu patru copii. Ioan a fost primul dintre ei. La o varsta frageda el si-a pierdut vederea ochilor trupului, insa Dumnezeu i-a daruit vederea cea adanca a sufletului.
Intre anii 1935-1940, tanarul Ioan a urmat cursurile Scolii Primare pentru nevazatori din Cluj, iar mai apoi, intre anii 1942-1943, cursurile unei Scoli pentru nevazatori din Timisoara. Intre anii 1943-1948, a urmat cursurile unui liceu teoretic pentru nevazatori din Timisoara.
Cunoscandu-l si petrecand un timp langa parintele Arsenie Boca, duhovnicul Manastirii Brancoveanu, din Sambata de Sus, judetul Brasov, tanarul Ioan a deprins rugaciunea inimii si dorinta puternica de a imbratisa viata monahala. Parintele Arsenie l-a sfatuit sa termine, mai intai, facultatea. Astfel, intre anii 1948-1952, parintele Teofil Paraian a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu.
In ziua de 1 aprilie 1953, fratele Ioan a intrat in obstea Manastirii Brancoveanu – Sambata de Sus. In acelasi an, in ziua de 15 august, el a fost tuns in monahism, cu numele Teofil. Dupa sapte ani de calugarie, in ziua de 15 august 1960, parintele Teofil a fost hirotonit diacon, de catre mitropolitul Nicolae Colan al Ardealului. Apoi, in ziua de 13 mai 1983, el a fost hirotonit preot, de catre mitropolitul Antonie Plamadeala al Ardealului. In anul 1986 a fost hirotesit protosinghel, iar in ziua de 8 septembrie 1988, arhimandrit.
Dupa anul 1992, parintele Teofil Paraian a sustinut sute de conferinte cu teme religioase, atat in tara, cat si in strainatate. A fost unul dintre cei mai mari duhovnici romani ai ultimilor ani, potrivit crestinortodox.ro
Părintele Arhimandrit Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la venerabila vârstă de 80 de ani.
Înainte sa plece parintele ne-a incurajat cu cuvintele :
…”Oricum sunt bine, deoarece cu Hristos, fie aici sau dincolo, întotdeauna suntem bine”…
Odihnească-se în pace, părintele nostru drag şi al bucuriei celei veşnice!
Veșnică pomenire!
MAI POȚI CITI ȘI Părintele Arsenie Boca: „Dacă faci un pas spre Dumnezeu, El îți dăruiește totul”
Cuvant al printelui Teofil Paraian
“La rugaciune ne aratam cine suntem noi din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza Dumnezeu. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza linistea sufletului. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza adunarea, concentrarea. Daca ne intereseaza sau nu ne intereseaza cele pe care le cerem de la Dumnezeu. in Pateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Adica, traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care le-am vrea, dar pe care, intr-un fel, am putea sa le castigam si noi insine. Invatam din Pateric un lucru foarte important: Sa ne ferim noi insine de pricinile relelor si apoi sa cerem ajutor de la Dumnezeu pentru ce nu putem face noi.”