Fără nicio îndoială, ne-am întrebat cu toții în această perioadă a pandemiei: oare cum de este posibil ca răul să se manifeste cu atâta putere în Biserică și în societate, iar reacția oamenilor să fie aproape inexistentă?
Spunea Edmund Burke că ,,pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”. Este ceea ce vedem astăzi: un vremelnic triumf al răului, ca efect al nepăsării omenirii.
Această indolență patologică, arborată ostentativ de către o societate ce se configurează pe criterii dictatoriale, polițienești și antihristice, pare că s-a înrădăcinat în sufletul poporului, sufocând încet și nemilos tot ce este viu, sănătos și virtuos.
Răul manifest își are puterea nu numai din nepăsare, ci mai ales din lucrarea demonilor care s-au dezlănțuit cu furie, știind că timpul lor este scurt, iar profețiile se împlinesc cu rapiditate. Însă, pentru ca răul să se manifeste cu atâta sălbăticie, trebuie ca Dumnezeu să-și retragă Harul Său, sau trebuie ca lucrarea Harului să slăbească atât în Biserică, cât și în societate.
Gândul îmi spune că lucrarea Harului dumnezeiesc, energia necreată a Preasfintei Treimi, a slăbit prin alegerile greșite ale omului postmodern supus păcatului și vieții înșelătoare care a făcut modă din păcat, după cum spune Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și și-a pervertit propria existență după proiecțiile artizanilor întunericului.