Şi cum
deosebeşti preoţii mincinoşi de cei adevăraţi? Cum faci diferenţa între un
preot şi un popă? De te vei duce la un popă cu vreun necaz sau supărare, el îţi
va spune negreşit că suferinţa ta vine de la altcineva, care ţi’a dorit răul,
iar pentru îndepărtarea ei sunt de trebuinţă nişte dezlegări, rugăciuni. Contra
cost, bineînţeles! Popa va prefera întotdeauna moneda credinciosului în locul
mântuirii lui! Dacă însă vei ajunge la un preot, acela îţi va arăta că
adevărata cauză a răului abătut asupra ta sălăşluieşte doar în tine şi că tu
trebuie să te rogi şi să te îndrepţi mai întâi–(Sfinţii Părinţi spun că
mântuirea oamenilor depinde de virtuţile lor!). Dacă doar plăteşti pentru
rugăciune, iar tu nu te rogi, nu devii mai bun şi nu te foloseşti cu nimic!
De ce nu mai sunt preoţi, ci doar popi? Ce scrie în Evanghelia de la Matei, la
sfârşitul ultimului capitol? Cum citeşti?
„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându’le în numele Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându’le să păzească toate câte v’am
poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul
veacului. Amin”. (Matei 28, 19-20).
„Mergând”, zice Mântuitorul, să’i înveţi pe credincioşi! Adică mergând din casă
în casă şi aflându’le necazurile, nu stând în biserică şi aşteptând să vină
enoriaşii la tine. Dacă au trebuinţă de botez – să vină la biserică! – de
voiesc să se cunune – să vină la biserică! – iar de se întâmplă să moară,
aşijderea să facă! Hristos străbătea toată ţara cu piciorul, iar preoţii noştri
nu merg nici măcar până la marginea parohiei lor, darămite în căutarea
aproapelui pierdut!
Pr. Adrian Făgețeanu