O credință care se manifestă numai la vreme de pace nu este altceva decât îmbătare cu apă rece.
O credință din care faci numai război și pentru care te pui cap în cap cu toată lumea nu-i altceva decât o credință de scandalagiu.
Singura credință lucrătoare și de care, acum, avem nevoie este acea credință care ne ajută să vedem drama celuilalt, să uităm de a noastră, să o purtăm și pe noastră alături de a lui, dar să nu ne scutim niciodată de a fi alături de celălalt, de a lucra, împreună cu celălalt, pentru mântuirea lui.
Odată, un prieten tare bun s-a apucat să îmi spună mie că în Rai nu o să fie ăia, că nu o să fie ăilalți. Și i-am zis: “Măi, tu ai o satisfacție de drac, mă!” Acesta, fiind exclusivist, tot timpul dă Delete la toate. El nu are decât un buton:Delete/Del. Apare ceva pe ecarn Delete, Delete. Pe când omul real, omul credincios are toate butoanele pe tastatura credinței sale și, pentru fiecare lucru care vine în întâmpinarea credinței sale are, tot timpul, câte ceva de asumat, de modificat. Câte un program – câte un soft – pentru ca să-l poată reține și să-l poată transforma în lucrurile pe care Dumnezeu i le pune la îndemână ți în care Dumnezeu îl ajută să fie perfecționist. Dumnezeu ne vrea profesioniști în mântuire. Să țineți minte asta! Niciodată mediocri, niciodată crizați, niciodată cu ochii dați peste spate de ce inteligenți suntem! Iar mântuirea este clar interzisă fițoșilor și moftangiilor. Dacă Hristos ar fi avut un singur moft, mântuirea noastră nu ar mai fi fost imposibilă!
Sursa Pr. Constantin Necula, Iubirea care ne urneşte, Ed. Agnos, Sibiu, 2015, p. 93-94