Prin cuvânt se fac răni şi prin cuvânt se vindecă răni

Bine ai făcut că te-ai pocăit îndată. Dumnezeu a lăsat pocăinţa spre mântuire. Iar dacă n-ar fi fost aşa, nici apostolii nu s-ar fi mântuit, ce să mai vorbim de ceilalţi oameni. Cu limba ai păcătuit, cu inima te-ai pocăit. Ai spus o vorbă răutăcioasă împotriva vecinului tău. Parcă ai fi aruncat o scânteie în paie. Tot satul a auzit şi a râs. Vecinul s-a necăjit şi te-a dat în judecată. Ai plătit mult, te-ai supărat încă şi mai mult. Pe tine însuţi te-ai supărat. Nu-ţi cade greu că te-a dat în judecată, ci-ţi cade greu că vecinul tău jignit te pedepseşte mereu. Nu vrea să mai stea de vorbă cu tine. Tace şi îţi întoarce spatele. Ce să faci?

Lasă lucrul în seama lui Dumnezeu şi a timpului. Roagă-te Atoatevăzătorului Făcător ca să îi dea bună voire vecinului tău. Şi oricând se iveşte prilejul, spune vorbe bune despre el, vecinul tău – şi aşteaptă. Dumnezeu, vorba bună şi timpul îşi vor face lucrarea lor. Şi într-o bună zi vei merge iarăşi la biserică împreună cu vecinul împăcat.

Iar ca învăţătură pentru viitor să îţi slujească spusa Mântuitorului: Eu zic vouă că pentru tot cuvântul deşert pe care îl vor spune, oamenii vor da răspuns în ziua înfricoşatei judecăţi. Oare îţi dai seama din ea cum loveşte orice cuvânt răutăcios şi mincinos împotriva ordinii din univers şi îl jigneşte pe Făcător? Cuvântul bun sau rău pe care îl grăim cuiva fie şi în cea mai mare taină este simţit de tot universul şi este simţit de Făcătorul simţirii. Sau, dacă o luăm altfel, cum s-ar putea ascunde cuvintele de Cel de Care nici gândurile nu se pot as- cunde? Vechii greci spuneau despre lancea eroului lor Ahile că putea cu un vârf să facă rană, iar cu celălalt să vindece rana. Nu ştim cum era cu lancea lui Ahile, dar ştim neîndoielnic că acesta este un adevăr în ce priveşte limba omenească. Cu limba se fac răni şi cu limba se vindecă răni. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu, şi cu ea blestemăm pe oameni (Iacov 3, 9).

Într-un sat de la noi s-a întâmplat următorul lucru cumplit. O mamă avea un singur fiu, elev la şcoală. Mama s-a supărat pe fiu, şi la supărare i-a zis această vorbă nebunească: „Dacă nu te-aş mai vedea niciodată, aş fi fericită!” Copilul s-a tulburat atât de vorbele mamei, încât a luat îndată puşca şi s-a omorât. Lângă sine a lăsat tăbliţa de elev, pe care erau scrise cuvintele acestea: „Uite, mamă, plec pentru totdeauna dinaintea ochilor tăi, numai să fii fericită!” Jalnică fericire pentru mamă! După aceea, mama rămasă singură şedea în fiecare noapte lângă vatră şi stingea focul cu lacrimi, până ce într-o dimineaţă zorile au aflat-o moartă lângă vatra stinsă.

Vezi ce face un cuvânt necugetat? Dar nu te voi lăsa fără o pildă a ceea ce poate face o vorbă înţeleaptă. În vremea războiului a fost trimis în recunoaştere un soldat fricos. Toţi îl ştiau de fricos. Şi toţi, auzind unde îl trimite comandantul, au început să râdă de el. Doar un singur soldat nu râdea. El a venit la tovarăşul său să-l îmbărbăteze. Dar soldatul fricos i-a zis:„O să pier sigur, vrăjmaşul e aproape de tot!” – „Nu te teme, frate, Dumnezeu e şi mai aproape!” – i-a răspuns acel bun tovarăş. Cuvintele acestea au răsunat ca un mare clopot în sufletul fricosului aceluia. Şi au răsunat până la sfârşitul războiului. Şi cel ce era cândva fricos s-a întors din război împodobit cu decoraţii pentru vitejie. În acest fel l-a „schimbat la faţ” şi i-a dat putere acel cuvânt bun: „Nu te teme, Dumnezeu e şi mai aproape!”

Pace ţie şi sănătate de la Domnul!

Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi.

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,