Era în 1966, aveam 15 ani. Eram în primul an la Seminarul de la Neamț, iar Părintele Ivan, profesorul nostru, ne-a dus în vizită pe mai mulți elevi la Sihăstria. Acolo Părintele Cleopa ne-a vorbit în paraclisul pictat de schimonahul Irineu Protcenco și mie mi-a plăcut foarte mult ce sfaturi ne-a dat, așa încât mi-am, pus în gând să mă spovedesc la sfinția sa.
Înainte de a pleca în vacanța de Crăciun, am luat bilet de voie și am mers la Sihăstria, vrând să mă spovedesc la Părintele Cleopa. Era iarnă, nu prea erau mașini pe atunci și nici lume care să circule, așa că am venit pe jos și m-am udat la picioare. Era zăpadă care se topea în vremea aceea și eram ud cu totul la picioare, ciorapii puteai să-i storci. Am ajuns la Părintele Cleopa, m-a primit în chilie unde era căldură. I-am spus: „Părinte Cleopa, am venit să mă spovediți”. Părintele Cleopa nu mă cunoștea, nu fusesem pe la el, dar eu voiam să mă spovedesc la sfinția sa. La început a încercat să evite să mă spovedească, avea altceva de făcut. A zis: „Măi copile, dacă vrei să te spovedești la mine, trebuie să postești, să te nevoiești”. Însă eu am insistat așa de mult, încăt până la urmă a cedat și a zis: ..Bine, hai să te spovedesc”.
Între timp a văzut că eram ud la picioare și mi-a dat o pereche de ciorapi de ai săi. Am scos ciorapii mei și m-am încălțat cu ciorapii de lână ai Părintelui Cleopa. Apoi a început spovedania. M-am spovedit. După ce m-am spovedit, am rămas în genunchi în fața părintelui care stătea pe scaun și am mai întrebat ba una, ba alta, după care părintele a început să-mi spună el: „Să ai grijă, să asculți de profesori, să asculți de învățătorii tăi…”. Apoi mi-a povestit ceva. Cât rni-a povestit părintele, eu am adormit cu capul pe genunchii lui. Atât de obosit și înfrigurat fusesem, încât atunci când mi-a dat ciorapii de lână și mi s-au încălzit picioarele, eu m-am înmuiat și arn adormit. Și am dormit de la ora cinci după-amiază vreme de cinci-șase ore cu capul pe genunchii părintelui. Părintele nu s-a mai mișcat și nici eu nu am alunecat într-o parte sau în cealaltă. Nu a vrut să mă trezească.
La un moment dat s-au auzit bătăi în ușă, a intrat Părintele Varsanufie și eu m-am trezit speriat în chilia Părintelui Cleopa, cu capul pe genunchii lui. I-am zis:
– Părinte, mă iertați că am adormit.
– Lasă. măi copile, nu-i nimica, a zis părintele.
– Dar de ce nu m-ați trezit?
– Ei, dormeai așa de bine.
Deci a avut părintele răbdare precum ucenicul cel din Pateric, care a câștigat șapte cununi pentru câ nu și-a trezit starețul și nici n-a plecat, așteptând să primească binecuvântarea bătrânului, însă aici a fost invers, starețul – Părintele Cleopa – având răbdare față de ucenic. El a renunțat la orice în timpul acesta numai ca să mă odihnească pe mine, un biet copil venit pentru prima oară la spovedanie. Și am înțeles mai târziu că sfatul său: „Răbdare, răbdare, răbdare…” îl împlinea mai întâi sfinția sa cu fapta.
din cartea: Mânca-v-ar Raiul vol. 4