Ii explic fetiței mele de 6 ani si jumătate că peste câteva luni nu se va mai putea împărtăşi duminica la Liturghie.
– De ce?
– Pentru ca de la 7 ani, esti fetiță mare şi trebuie să ne mărturisem greşelile noastre părintelui duhovnic şi abia apoi sã ne împărtăşim.
– Aha…mami dar noi când greşim Dumnezeu tot ne mai iubeşte?
Bineinţeles, dar ştii…cand eşti supărat pe cineva nu.l mai poţi iubi cu brațele deschise…cu toată inima…
– Da, sau cu fața zambind…
– Exact, cand esti suparat pe un om, il iubesti dar aşa…mai cu reţinere…faci o faţă mai supărată cum fac eu cand te prind seara la borcanul cu dulceață…
Râde vinovat şi mă ìntreabă iar:
-Dar dupã ce ne spovedim, Dumnezeu ne iubeşte iar?
– Bineînţeles, cu toată inima, nu ne simpatizează…ne iubeşte!
– Ştii, mami, cand o sa merg duminică la biserică, nu o să mai spun ” Doamne miluieşte- mă!
-Dar cum o să spui?
– Doamne, re-iubeşte- mă…cu faţa zambind…
O iau în brațe fericită, in timp ce mă gandesc: Oare de ce n-oi fi făcut eu vreo 10 copii, să sorb din gura lor cuvintele Tale, înţelepte, Doamne!
” Reiubeşte-mă, Doamne, ca întăia oară! Şi cu faţa zâmbind!
Lenuța Neacsu