Rugăciune 22 Aprilie. Rugăciunea închinată Sfântului Teodor Sicheotul

Rugăciunea zilei de 22 aprilie – 22 aprilie este o zi foarte importantă pentru toți credincioșii. Astăzi îl prăznuim pe preacuviosul părinte Teodor Sichetul. De asemenea,sunt pomeniți sfântul mucenic nearh, dar și sfântul apostol Natael, care s-a întâlnit cu Mântuitorul Iisus Hristos. Vă prezentăm rugăciunea ce trebuie rostită în închinarea sa.

Rugăciunea Sfântului Ierarh Teodor

Rugăciunea zilei de 22 aprilie – „Mari sunt faptele credinţei! în izvorul văpăii că într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, că o pâine plăcută Preasfintei Treimi s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.Apă trecând-o că pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, strigă: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Luând de la Hristos Mărirea cea mai presus de fire, purtatorule de chinuri, înconjori tot pământul smulgând din nevoi pe toţi cei ce întru credinţă cu evlavie te laudă pe ţine. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ceea ce în chip de negrăit ai născut pe înţelepciunea şi Cuvântul Tatălui, tămăduieşte rana cea cumplită a sufletului meu şi potoleşte durerea inimii mele.” , este textul rugăciunii închinate sfântului ierarh Teodor. Aceasta trebuie rostită astăzi pentru noroc și bunăstare.

Filed under: Rugaciunea zilei