Păcatele mici secătuiesc sufletul de puteri și atunci acesta, cu urâțenia și cu neputința lui, nu mai poate fi plăcut înaintea Domnului. Când mintea noastră veghează înlăuntrul nostru prisosește dragostea lui Dumnezeu și atunci este firesc să ne scârbim de păcat. Harul Sfântului Duh ne acoperă și sufletul nostru simte bucurie, pace și odihnă duhovnicească. Dar pentru aceasta trebuie ca Harul să se sălășluiască adânc în sufletul nostru. Dacă vom lăsa toate gândurile pătimașe să treacă prin mintea noastră fără să le cercetăm și nu ne vom izbăvi de păcatele mici, toate acestea se vor face arătate pe haina sufletului în vremea ieșirii lui din această lume și atunci ne vom rușina mult. Această rușine și înfricoșătoare mustrare a conștiinței trebuie să o preîntâmpinăm cu toții încă de acum. Aceasta este datoria noastră a tuturor. Să învățăm mintea să vegheze cu această Rugăciune pentru iertarea păcatelor mici
Dumnezeul binecuvântărilor și a toată mângâierea, caută spre păcătosul meu suflet și dăruiește-i neîncetata pomenire a morții, pocăință sinceră și minte veghetoare, ca să privegheze și să păzească curat, pe cât este cu putință, lăcașul sufletului meu. Dacă Duhul Tău cel Sfânt nu va umbri sufletul meu, orice strădanie a mea nu va putea să mă păzească de omul cel vechi, care trăiește încă întru mine cu poftele lui păcătoase, și nici de neîncetatele atacuri ale viclenilor demoni.
În fiecare zi lăcașul sufletului meu se întinează, căci intră întru el gândurile necurate, pe care, din pricină că sunt mici, le nesocotesc. Însă veninul păcatului, oricât de puțin ar fi, otrăvește sufletul meu. Într-un pahar cu apă foarte limpede, chiar dacă se va vărsa o singură picătură de otravă, se otrăvește toată apa.
Tămăduiește, Doamne, sufletul meu cel păcătos!
Pe haina sufletului meu sunt aruncate în fiecare zi ca niște pete întunecate gândurile pătimașe, iar sufletul meu își pierde curăția și este rușinat pentru neorânduiala lui. Doamne, să nu mă rușinezi în Ziua Judecății!
Mintea mea vede toate acestea și sufletul meu se întristează, căci își pierde îndrăznirea în rugăciune, iar Duhul Sfânt Se întristează și nu Se mai odihnește în sufletul meu.
Mintea mea rătăcește și se îngreuiază să se pogoare în adâncurile inimii mele și să se roage neîncetat. Izbăvește-mă, Doamne, de boala cumplită a rătăcirii minții!
Păcatele mele sunt foarte multe, Doamne! Sunt precum nisipul mării. Nu pot să le socotesc nici măcar pe cele pe care le fac într-o singură zi. Pentru aceasta și puterile sufletului meu slăbesc, rugăciunea încetează, iar pomenirea și dragostea pentru Dumnezeu se împuținează.
Revarsă, revarsă, Doamne, mila Ta peste sufletul meu cel zdrobit, ca să se facă plăcut înaintea Ta, iar Duhul Tău cel Sfânt, ca o cămașă duhovnicească, să-l acopere pe el, ca să nu simtă și să nu mai primească momeala demonilor și să nu mai cadă la învoială cu el!
Cea mai mare odihnă a sufletului este Duhul Sfânt și cele mai frumoase podoabe ale lui sunt dumnezeieștile daruri. Rușinea pe care o vom suferi în Ziua Judecății va fi mare, căci conștiința ne va mustra fără cruțare, fiindcă din lipsa silirii de sine și a trezviei haina sufletului se va arăta plină de rănile pricinuite de gânduri.
Doamne, tămăduiește rănile pricinuite de învoirile minții mele și învrednicește-mă ca în fiecare zi să mă nevoiesc cu mai multă trezvie, ca sufletul meu să simtă din belșug Harul Tău și pacea Duhului Sfânt, ca să slăvesc neîncetat Preasfânt Numele Tău.
Amin.