RUGĂCIUNE pentru VEDEREA propriilor PĂCATE a Sfântului Ignatie Briancianinov

“Doamne, dă-ne să ne vedem păcatele, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvârşire de luarea aminte faţă de propriile păcate, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi, în acest chip, să-i vadă pe toţi buni.

Dă inimilor noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui şi să se unească numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi a sfinţeniei poruncite şi pregătite nouă de către Tine.

Dă-ne nouă, celor ce ne-am întinat haina sufletului, să o albim iarăşi. Ea a fost deja spălată prin apa Botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apa lacrimilor.

Dă-ne să ne vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri din noi, care înăbuşă în inimă mişcările duhovniceşti.

Dă-ne marele dar al pocăinţei, care întotdeauna este premers de marele dar al vederii păcatelor noastre!

Păzeşte-ne, Doamne, de hăul amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei noastre!

Îndrumă-ne paşii către Tine şi fă-ne să ajungem la Tine, Cel Care îi primeşti pe cei ce-şi recunosc cu umilinţă păcatele şi îi lepezi pe cei ce se socotesc drepţi.

Ca astfel să Te slăvim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. 

Amin! “

Filed under: Uncategorized