Însuşi Iisus Hristos a rostit această rugăciune la rugămintea unui apostol: „Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm” (Luca 11, 1). Când rostim această rugaciune, grăim înseşi cuvintele Mântuitorului; de aceea se numeşte Rugăciunea Domnească.
Această rugăciune este temelia cultului Bisericii lui Hristos. Numai Dumnezeu putea să-i înveţe pe oameni o rugăciune desăvârşită şi atotputernică, de o simplitate cutremurătoare, dar şi de o adâncime şi perfecţiune ameţitoare. Ca într-un dumnezeiesc strop de lumină, în rugăciunea „Tatăl nostru” se cuprinde întreg universul spiritual şi material al omului, scrie ortodoxia.me.
Această rugăciune a aprins sufletele tuturor Sfinţilor, a dat tărie tuturor creştinilor, a luminat viaţa strămoşilor, a mângâiat suferinţele asupriţilor, a fost temelia vieţii oamenilor desăvârşiţi.
(Înaltpreasfințitul Iustinian Chira, Cuvintele Părintelui ‒ un ghid al frumuseţii lăuntrice, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, pp. 113-114)