Acestă Rugăciune la ziua numelui se rostește în ziua când este sărbătorit sfântul, Arhanghelul, îngerul sau alt sfânt părinte al cărui nume îl porți. De asemenea, este recomandat să citești Rugăciunile și Acatistele dedicate acestuia.
Dumnezeule Prea Sfânte, cum voi putea să-ți mulțumesc cu vrednicie pentru viața ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din întunericul neființei și viața mea este un dar al bunătății Tale, care m-a păzit până acum, mă sprijinește în necazuri și întâmpină trebuințele mele.
Tu ești cela ce priveghezi asupra mea, îndreptezi pașii mei în calea binelui și mă aperi de ispite.
Când mă rătăcesc. Tu mă întorci în calea poruncilor Tale; când mă poticnesc, Tu mă rpijinești; când cad, Tu mă ridici; când păcătuiesc, Tu mă întorci și-mi deschizi părinteștile Tale brațe.
O, cât de multe sunt datoriile mele către Tine, pentru că mi-ai dat viață și mi-ai dat în toate zilele semne despre păriteasca Ta bunătate și îngrijire.
Plin, dar, de vie recunoștință, Ție îți închin toate zilele vieții mele și mai ales această zi de sărbătoare pentru mine, și mă rog cu umilință, ca bunătatea Ta să nu mă părăsească în tot restul vieții mele, și înțelepciunea Ta să mă povățuiască totdeauna în calea binelui și fericirii pentru rugăciunile și mijlocirea sfântului (numele sfântului al cărui hram porți) și ale Prea Curatei Maicii Tale. Amin!