“Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Procopie, părintele nostru.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Luminându-te cu Lumina şi cu Strălucirea cea peste fire a lui Hristos, ai nimicit năvălirile patimilor prin cumpătare, strigând cântare de biruinţă Atotţiitorului.
Cu Dumnezeiască StrălucireaTa, Bunule, sufletele celor ce aleargă la tine cu dragoste, luminează-le; ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce chemi pe toţi la Tine din negura greşelilor.
Luminat fiind acum de Cele Trei Raze care ies în chip nespus dintr-O Singură Dumnezeire, te-ai învrednicit de sfârşitul cel preafericit şi de Bucuria Cea Plină de Desfătare, veselindu-te împreună cu Oştile cele mai presus de lume, Preacuvioase Părinte Procopie.
Arătatu-te-ai plin de Strălucirea Harului, părinte şi către Lumina Cea Neapusă ai mers, lepădând toată pofta cea trupească. Pentru aceasta te cinstim, insuflate de Dumnezeu, Sfinte Părinte Procopie.
Amin!”