
„Tată din Ceruri, te rog să-mi binecuvântezi familia, prietenii, rudele și pe cei pe care îi iubesc, și pe cei care citesc această rugăciune chiar acum. Arată-le Tu o nouă imagine a dragostei și puterii Tale nemărginite.
Duhule Sfânt, te rog să-i ajuți, chiar în acest moment. Acolo unde există durere, te rog să le dăruiești pacea și milă Ta. Acolo unde există îndoială, te rog să le inspiri o încredere înnoită prin Harul Tău. Unde există o nevoie, te rog să le-o împlinești.
Binecuvântează-le Tu căminul, familia, munca, da-le Înțelepciune și Lumină în viață lor. Binecuvântează-i când pleacă și când se întorc acasă, mergi înaintea lor și deschide-le calea.
ADVERTISEMENT
Călăuzește-i și ocrotește-i clipă de clipă în toată viața lor.Iartă-le lor păcatele făcute cu voie sau fără de voie, cu știință, din neștiință sau pe cele pe care nu și le amintesc.
Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfîntă, În Numele Fiului Tău, Iisus Hristos. Doamne Tată, Fiule și Duhule Sfânt, vă mulțumesc că veți face mai mult decât pot eu cere.
Amin!”