
O, Iisuse, dulceaţa eternă a tuturor celor care Te iubesc, întrecî orice bucurie şi orice dorinţă.
Ești salvare şi speranţă pentru toţi păcătoşii. Tu ai arătat că nu cunoşti mai mare mulţumire decât aceea de a fi printre fiii oamenilor. Când s-a împlinit vremea, Te-Ai făcut om, din iubire pentru noi. Aminteşte-Ţi toate suferinţele pe care le-ai îndurat din clipa zămislirii. Și mai ales în timpul Sfintelor Tale Patimi.
Aşa cum a fost stabilit în concepţia Divină, încă de la începutul veacurilor.
Aminteşte-Ti Cina cu ucenicii Tăi. După ce le-ai spălat picioarele, le-ai dat Trupul Tău Sfânt şi Preţiosul Tău Sânge. Iar apoi le-ai prezis Patimile Tale apropiate. Adu-Ţi aminte de marea tristeţe care Ţi-a cuprins Sufletul după cum singur ai mărturisit. Și ai spus: „Întristat este Sufletul meu până la moarte”.
Doamne, miluiește-ne pe noi!
Adu-Ţi aminte de toată frica, neliniştea şi durerile, pe care le-a îndurat Trupul Tău Preacurat înainte de răstignirea pe Cruce. După ce Te-ai rugat de trei ori, asudând sudori de sânge, ai fost trădat de Iuda, ucenicul Tău. Iar poporul pe care Tu l-ai ales şi l-ai înălţat, Te-a prins şi Te-a acuzat prin martori mincinoşi. Și Te-a judecat pe nedrept prin 3 judecători. Şi toate acestea s-au întâmplat chiar în zilele solemne ale Paştilor. Și Tu erai în floarea tinereţii.
Adu-Ţi aminte cum Te-au despuiat de veşmintele Tale şi Te-au îmbrăcat cu cele de batjocură; cum Ţi-au acoperit ochii şi faţa, cum Te-au pălmuit, cum Te-au legat de stâlp şi Te-au sfâşiat prin lovituri. Te-au încoronat cu spini, Ţi-au pus o trestie în mână, Te-au umilit şi Te-au insultat fără ruşine. În amintirea acestor chinuri suferite înainte de pătimirea pe Cruce, dă-mi Te rog în faţa morţii o adevărată căinţă, o curată şi atotcuprinzătoare spovadă, o mângâietoare mulţumire sufletească şi iertarea tuturor păcatelor.
Amin.