Când era mustrat de Dumnezeu, Petru s-a rugat: „O, Dumnezeule! Trupul meu este neascultător, iar Tu mă mustri și mă judeci. Mă bucur de mustrarea și judecata Ta și chiar dacă Tu nu mă vrei, în judecata Ta, eu contemplu firea Ta sfântă și dreaptă. Când mă judeci, astfel ca alții să poată contempla firea Ta dreaptă prin judecata Ta, mă simt mulțumit. Doresc doar ca firea Ta să poată fi scoasă la iveală, astfel încât firea Ta cea dreaptă să poată fi văzută de toate făpturile și astfel încât eu să pot să Te iubesc cu mai multă puritate prin judecata Ta și să dobândesc asemănarea unuia care este drept.
Această judecată a Ta este bună, căci astfel este și voia Ta milostivă. Știu că încă există o mare parte din mine care este răzvrătită și că încă nu sunt demn pentru a veni înaintea Ta. Îmi doresc ca Tu să mă judeci încă și mai mult, fie printr-un mediu ostil sau prin mari necazuri; indiferent de ceea ce faci Tu, pentru mine este prețios.
Iubirea Ta este atât de profundă și sunt gata să mă pun la dispoziția milei Tale fără cea mai mică plângere.” Acestea sunt cunoștințele lui Petru după ce a experimentat lucrarea lui Dumnezeu și reprezintă, de asemenea, o mărturie a iubirii sale de Dumnezeu.
Fragment din „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”