„Dacă vreţi să simţiţi bucuria Naşterii Lui Iisus Hristos, bucurie pe care au avut-o păstorii şi îngerii la Naşterea Domnului, postiţi, rugaţi-vă, păziţi curăţenia, faceţi milostenie, spovediţi-vă cu sinceritate, şi cei cărora vă vor da voie duhovnicii, aceia împărtăşiţi-vă cu curăţenie, iar atunci veţi simţi, pe de-a-ntregul şi cu adevărat, ce înseamnă Naşterea lui Iisus Hristos“, îndeamnă părintele arhimandrit Cleopa.
Rugăciune care se citește în fiecare post
„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta Veche şi Nouă aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi spre biruinţă asupra păcatului;
Ca împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta în toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!“.